Luni, 16 noiembrie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, cu un conţinut bogat în informaţii exclusive și variat. Iată ce puteți citi în noul număr:

Fabrici... de locuinţe

BIHOREANUL vă prezintă noua modă a construcţiilor din Oradea: transformarea fostelor fabrici comuniste în zone rezidenţiale. Falimentate şi abandonate, fostele fabrici reprezintă soluţia perfectă pentru cererea de locuinţe noi din oraş.

Startul s-a dat pe terenurile care au aparţinut fabricilor Înfrăţirea şi Sinteza, unde din vechile ruine au „renăscut” deja peste 1.500 de apartamente noi, iar alte câteva sute urmează să fie construite.

Un şantier similar a fost deschis şi pe locul fostei producătoare de mezeluri Cominca, iar planuri de dezvoltare imobiliară sunt şi pentru fosta fabrică de blănuri Rovex și cea de conserve Avântul. Aflați printre primii ce ni se pregătește!

Târguială pe Covid

Municipalitatea a evitat sistarea activității piețelor închise din Oradea declarându-le spații deschise doar pentru că le-a deschis sau demontat geamurile. Dar oare cât de legală este această măsură?

Dincolo de riscul de infectare cu Covid-19 pe care îl prezintă spațiile aglomerate, decizia Primăriei de a încălca interdicția funcționării piețelor închise a declanșat un val de proteste din partea vânzătorilor de haine și vechituri, care cer și ei dreptul să își vândă marfa de sezon. „Nu este corect ca Piața 100, care este în aer liber, să fie închisă, iar celelalte să funcționeze!”, spune un comerciant. Și e greu de contrazis...

„Forjă” la testare

BIHOREANUL a găsit răspunsul la întrebarea de ce a ajuns Bihorul fruntaş la infectări cu Covid: Pentru că se fac între 1.200-1.500 de testări pe zi, doar că nu toate erau publicate.

Aflat pe poziţia 5 în ţară după numărul de infectări raportat la cel al locuitorilor şi pe 3 în regiunea de Nord-Vest, Bihorul testează peste Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa Năsăud la un loc, cel mai mult după Cluj.

Înseamnă asta că suntem un judeţ mai „bolnav” ca altele? Ne paşte riscul plasării sub carantină a unor localităţi, începând cu Oradea?

Proces cu reluare

Curtea de Apel Oradea a anulat condamnarea pentru mită a unui poliţist – celebrul agent care a cerut unui contravenient „bani de-o ciorbă” - pe motiv că judecătorul de la Tribunal l-a declarat vinovat înainte de terminarea procesului.

Condamnat la 4 ani de detenţie pentru o mită de 40 lei şi 10 euro, agentul Adrian Câmpan a obţinut rejudecarea procesului, judecătorul care l-a trimis după gratii fiind declarat incompatibil fiindcă avea... idei preconcepute despre şpăgari. O nouă poveste controversată, din culisele justiției locale!

Orizont... pe sec

În plină pandemie, când sfatul tuturor medicilor este să ne spălăm mâinile cât mai des, sute de familii care locuiesc în cartierele Orizont I şi II din Paleu, ridicate de controversatul afacerist Călin Raita, se tem că robinetele lor vor seca. Nu din pricina unor avarii inevitabile, ci pentru că aşa vrea dezvoltatorul.

Sute de familii sunt victime în războiul pe care afaceristul îl duce cu administratorul judiciar al firmei Raicris Construct, pe care îl sabotează, refuzând să-i dea documentele firmei, dar şi acces la instalaţia de alimentare cu apă. BIHOREANUL trage un nou semnal!

Bătălia pentru putere

Românii își votează parlamentarii după sistemul universal abia de la Marea Unire încoace. În noiembrie 1919 aveau loc primele alegeri parlamentare din România Mare.

Atunci, bihorenii au trimis în Parlamentul de la Bucureşti spuma elitei intelectuale locale, în frunte cu avocatul orădean Aurel Lazăr. În plină campanie electorală, BIHOREANUL vă arată cine au fost aceştia și cum s-au desfășurat alegerile acelor vremuri. Un bun moment pentru aducere aminte...

Spectatori... de la distanţă

Deşi nu mai pot să-şi petreacă serile în sălile de spectacol, bihorenii sunt invitaţi să se bucure de talentul artiştilor locali în mediul online. Teatrul Regina Maria, Filarmonica de Stat, dar şi asociaţia MA Hub transmit online concerte, spectacole de teatru şi alte evenimente interesante, unele dintre ele putând fi urmărite gratuit. BIHOREANUL vă spune unde anume...

ALEGERI 2020

BIHOREANUL vă prezintă în continuare candidați la alegerile parlamentare de luna viitoare. De 10 ani, doctorului Gheorghe Carp i se spune mai în glumă, mai în serios, „ministrul Sănătăţii din Bihor”, după descentralizarea spitalelor orădene conducând cu mână de fier Spitalul Municipal şi Spitalul Judeţean, iar de numele său sunt legate toate proiectele pentru modernizarea acestora. „Merg în Parlament să pledez ca sistemul sanitar să fie pe principii sănătoase”, spune coordonatorul spitalelor din Bihor, candidat PNL la Senat, în interviul acordat BIHOREANULUI.

Fost deputat PSD şi apoi prefect, cel mai longeviv din Bihor (2012-2017), Claudiu Pop candidează la Parlament din partea Pro România pentru că, spune el, îşi doreşte legi mai bune, în special pentru economie: „Prioritatea nr. 1 este relansarea economică”.

Viorel Cataramă, candidatul Pro România pentru Senat, este, în schimb, mult mai gălăgios. El spune că are argumente despre cum restricţiile impuse de Guvern pentru limitarea cazurilor de Covid-19 „îngroapă sectorul privat românesc”, exemplificând cu situaţia sutelor de producători din cele peste 35 de localităţi pe care le-a bătut în Bihor.

ACTUALITATE LOCALĂ

Nu rataţi selecţia ştirilor de actualitate din BIHOREANUL tipărit! Printre subiecte: Pași concreți pentru centurile Oşorhei, Sântandrei şi Nojorid. CJ preia şi proiectele centurilor Aleşd şi Beiuş-Ştei; Şeful Regionalei de Drumuri Cluj: La 1 decembrie, asfalt nou până la Beiuş pe DN 76, pe DN 19E şi pe centura Săcueni; Veste bună pentru Kiss şi Rus! Tribunalul a eliminat interceptările din dosarul lor de corupţie; 58 de UAT-uri din Bihor, „în scenariul roşu”. În Oradea, rata de infectare cu Covid a urcat la 8,67 la mie; Spitalul privat Pelican din Oradea devine spital-suport Covid; Bihorul a depășit 10.000 de îmbolnăviri cu Covid-19. Trei focare într-un centru medico-social şi în două cămine; Infectați pentru un vot: Primăria Valea lui Mihai, închisă din cauza Covid-19.