Câinele ucigaş

O cumplită tragedie a făcut dintr-un băieţel de numai 3 ani cel mai tânăr donator de organe din Bihor.

Înainte de a o începe cu adevărat, Dominik şi-a pierdut viaţa după ce unul din câinii familiei l-a muşcat de ceafă, în timp ce se juca în curtea casei, cu ambii părinţi acasă, cazul obligându-i pe procurorii orădeni să declanşeze o anchetă pentru omor din culpă.

Nepăsarea Mare

Care sunt cauzele absenteismului masiv al orăşenilor ce a dus la invalidarea referendumului?

Observatorii consideră că pe 10 mai şi-au spus cuvântul orădenii cu simţ civic şi suporterii primarului Ilie Bolojan, unificarea cu Sînmartinul fiind minată de pasivitatea populaţiei mai slab educate şi boicotată de etnicii maghiari, de votanţii PSD şi de cei anti-Bolojan.

Referendum x 2 

Pe 14 iunie orădenii vor fi rechemaţi la urne pentru a decide unificarea cu Sînmartin.

Cea de-a doua consultare publică va avea loc doar în Oradea şi va costa de 6 ori mai puţin decât scrutinul precedent, primarul Ilie Bolojan fiind hotărât să pună accentul pe întâlnirile directe cu locuitorii oraşului.

INTERVIUL BIHOREANULUI

Ilie Bolojan, primarul Oradiei: „Nu cred că a fost un vot anti-Bolojan!”

Când pierzi, nu pierde lecţia, spune un proverb tibetan. Convins că a tras învăţăturile din eşecul referendumului pentru fuziunea între Oradea şi Sînmartin din 10 mai, Ilie Bolojan vrea să pregătească mult mai bine consultarea publică din 14 iunie.

Nevoit să majoreze prezenţa la vot orădenilor de la 19,68% la peste 30% pentru ca scrutinul să poată fi validat, primarul Oradiei reintră săptămâna aceasta în campanie electorală. „Vom face zilnic 4, 5, 6, câte întâlniri va fi posibil. O să îi îndemnăm să meargă să voteze, indiferent cum. Pe 10 mai lucrurile depindeau şi de alegătorii din Sînmartin, acum unificarea depinde numai de orădeni”, spune Ilie Bolojan.

Canalizaţi pe „tunuri”

Fostul petrolist Ranyak Zoltan şi partenerul său, Radu Ţiril, au fost arestaţi pentru o evaziune fiscală de 6 milioane lei prin firme angajate să facă lucrări de canalizare.

Beneficiari ai mai multor lucrări de canalizare în Bihor, cei doi sunt anchetaţi de procurorii DIICOT deoarece, pentru a fenta Fiscul, au înregistrat facturi de la firme „fantomă”, una înfiinţată chiar pe numele unui deţinut drogat.

Salvare de partid

Noul şef al Ambulanţei Bihor, Gheorghe Pintea, s-a remarcat la UNPR şi ca vânzător de... haine.

Cei 400 de salariaţi ai Salvării sunt revoltaţi că, deşi au mai avut şi în trecut şefi paraşutaţi politic, cei proaspăt instalaţi fie nu au nicio legătură cu medicina de urgenţă, fie sunt cei mai slabi angajaţi ai instituţiei.

Judeţ de mâna a doua

După ce decenii întregi a avut reputaţia unui judeţ de pantofari, datorată industriei uşoare, Bihorul a devenit unul de montatori de componente electronice.

Slaba pregătire a absolvenţilor facultăţilor orădene şi lipsa unei strategii pentru dezvoltarea pieţei muncii face ca Bihorul să fie atractiv doar pentru investitorii care caută mână de lucru ieftină, ceea ce îl ţine la coada clasamentului salariilor din ţară.

Pe-aici nu se aruncă!

Cel mai valoros proiect al Consiliului Judeţean Bihor, pentru gestionarea deşeurilor din întregul judeţ, în valoare de 55 milioane euro, s-a împotmolit în Săcueni.

Sute de localnici din Săcueni se opun construirii unei staţii de transferare a deşeurilor în oraşul lor, temându-se că mirosurile gunoaielor ce vor fi păstrate aici temporar, până la transportarea lor la Oradea, le vor umple casele şi curţile.

TIME OUT

Invitaţie la dans  

Privit de unii drept o simplă modalitate de distracţie şi relaxare, dansul poate deveni, prin muncă, inspiraţie şi talent, una dintre cele mai expresive arte.

Săptămâna aceasta, orădenii au şansa să asiste la spectacole de balet, dans contemporan, teatru-dans şi dans popular prezentate de companii de prestigiu din România şi Ungaria. Reprezentaţiile vor avea loc în cadrul primei ediţii a Infinite Dance Festival, un eveniment organizat de Teatrul Szigligeti.