Ce faceţi cu hoţii?

BIHOREANUL declanşează o campanie anti-plagiat: aspiranţii la şefia Universităţii sunt provocaţi să scape facultăţile de hoţii intelectuali. Candidaţii la rectorat, Constantin Bungău şi Florian Bodog, precum şi cei la preşedinţia Senatului universitar, Sorin Curilă şi Vasile Aurel Căuş, sunt invitaţi să demonstreze că doresc o Universitate onestă, prezentându-şi poziţia într-un caz flagrant de furt intelectual.

Alegeri cu DNA

În săptămâna premergătoare campaniei electorale, DNA a scotocit biroul rectorului Constantin Bungău şi pe al decăniţei de la Ştiinţe Socio-Umane, Floare Chipea. Procurorii au suspiciuni serioase că psihologul Camelia Dindelegan, sora stareţului Mihail de la Mănăstirea Izbuc, a fost făcută profesor universitar datorită şpăgilor oferite şefilor din Universitate şi membrilor comisiei de concurs.

Domocoş, edilul dijmă

Primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, vrea un al treilea mandat deşi a încasat deja o primă condamnare pentru corupţie. BIHOREANUL vă prezintă detalii din seria celor 168 infracţiuni pentru care DNA Oradea l-a inculpat pe Domocoş după ce Parchetul Beiuş îl menajase ani întregi, ce arată că primarul nu semna practic nimic pe gratis, dând autorizaţii şi contracte pe şpăgi din care şi-a plătit inclusiv un curs la Academia de Poliţie, ba l-a şantajat până şi pe episcopul greco-catolic al Oradiei.

Îi alegi pe banii tăi!

Politicienii bihoreni se pregătesc de cea mai discretă campanie electorală, finanţată de stat. Organizate într-un singur tur de scrutin, simultan cu al treilea referendum pentru unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin, alegerile locale din 5 iunie se vor desfăşura fără reclame gigantice, spectacole şi pixuri electorale, cu accent pe întâlnirile cu alegătorii.

Cu capul înainte!

Deşi la vară va găzdui competiţii naţionale, bazinul de sărituri din Aquapark-ul Nymphaea nu are dotările minime pentru a putea fi folosit. Deoarece nu au prevăzut în proiectul european fonduri pentru trambuline, tabele electronice şi tribune, edilii scotocesc acum vistieria oraşului pentru a încerca să cumpere şi să închirieze echipamentele necesare.

Amnistia lui Bolojan

Primăria orădeană vrea să-şi ierte angajaţii de plata a 4,2 milioane lei, sumă pe care Curtea de Conturi a considerat că funcţionarii au încasat-o necuvenit între 2011-2014. Directorii municipalităţii vor emite săptămâna aceasta decizii prin care funcţionarii Primăriei, Poliţiei Locale, Administraţiei Sociale Comunitare Oradea şi Direcţiei Patrimoniu Imobiliar vor fi scutiţi de returnarea în rate a unor sume între 1.000 şi 20.000 lei.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Ştefan Herchi, Avocat, profesor universitar, candidatul ALDE la Primăria Oradea
"Ajunge cu sacrificiile, vrem să ne şi trăim vieţile!"

Miercurea trecută, ALDE şi-a anunţat candidatul la Primăria Oradea - Ştefan Herchi. Adversarii s-ar înşela ignorându-l: "noul venit" are nu doar experienţa a aproape două decenii de apartenenţă la PNL, renunţând la acest partid anul trecut cu convingerea că a fost "confiscat" de vechii pedelişti, ci şi pe cea a unei funcţii administrative, la începutul anilor ’90 fiind viceprimar, şi nu doar al oraşului, ci al... judeţului Bihor.
Născut într-o familie de etnici maghiari cu 61 de ani în urmă, căsătorit cu o educatoare recent pensionată, împreună cu care are o fiică în pragul măritişului, avocatul şi profesorul Ştefan Herchi afirmă că şi-a asumat candidatura pentru ca Primăria să ţină cont mai mult de părerile orădenilor. Nu pentru că ar nega necesitatea marilor investiţii făcute în ultimii ani, dar - explică el în interviul acordat BIHOREANULUI - unele puteau fi eşalonate pe o perioadă mai lungă de timp, aşa încât locuitorii oraşului să nu se simtă obligaţi la "sacrificii" pentru confortul şi prosperitatea viitoare.

Cum ne relaxăm anul acesta?

Cine a crezut că anul acesta, odată cu finalizarea lucrărilor importante, Oradea se va transforma brusc într-un oraş al mega-festivalurilor mai are de aşteptat.
Şi în 2016 Primăria rămâne zgârcită cu sumele pe care le alocă organizării evenimentelor deschise, bugetul aprobat săptămâna trecută în acest scop fiind de numai 1,2 milioane lei. Chiar şi aşa, calendarul fixat aduce surprize plăcute, pentru că orădenii vor fi invitaţi la teatru, operă, festivaluri, concerte în premieră, vizionări de film şi de... fotbal.