Bodog cel Mare

Florian Bodog, preşedintele PSD Oradea şi prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, şi-a văzut visul cu ochii, devenind noul ministru al Sănătăţii. Senatorul bihorean şi-a atins apogeul carierei în pofida faptului că Ministerul Educaţiei i-a retras în toamnă, ruşinos, dreptul de a conduce doctorate, în ciuda "dispariţiei" primei sale lucrări de doctorat şi - după cum a descoperit acum BIHOREANUL - a faptului că şi cea de-a doua teză de doctorat este la rându-i suspectă.

Şpagă cu repetiţie

Inculpat de DNA fiindcă ar fi cerut şpagă pentru a muşamaliza un accident soldat cu rănirea unei fete de 13 ani, comisarul şef Marcel Ghirosa i-a minţit pe procurori şi a plâns în faţa judecătorilor. BIHOREANUL a aflat că şeful Biroului Drumuri Naţionale din Poliţia Rutieră Bihor a fost denunţat de şoferul căruia i-a cerut mită de două ori: 200 lei imediat după accident ca să-i returneze permisul, plus încă 400 lei a doua zi, când a promis că-i va clasa dosarul, fiindcă avea nevoie de bani ca să-şi schimbe... acumulatorul maşinii.

Revin hingherii!

De luna viitoare, municipalitatea orădeană va relua activitatea de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, în baza unei Hotărâri a Guvernului Cioloş. Echipajele vor acţiona zilnic, începând din centrul oraşului, iar maşinile ridicate vor fi depozitate în strada Barcăului, de unde proprietarii le vor putea revendica în schimbul unei taxe de minimum 300 lei.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean:
"Guvernul PSD va sprijini proiectele necesare pentru orădeni"

La începutul unuia dintre cei mai promiţători ani din istoria Partidului Social Democrat, care în decembrie a câştigat en fanfare alegerile parlamentare, Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, garantează că bihorenii o vor duce din ce în ce mai bine. Liderul PSD spune că în 2017 aceştia vor avea mai mulţi bani în buzunare, vor putea vizita Muzeul Ţării Crişurilor şi vor zbura de pe Aeroportul din Oradea spre noi destinaţii, iar la anul au mari şanse să se plimbe şi pe autostradă în judeţul lor. În ciuda faptului că PSD e un inamic înverşunat al primarului Ilie Bolojan, Mang mai promite că noul Guvern va sprijini proiectele oraşului. Dar nu pe toate, ci doar pe cele pe care le va considera necesare.

"Casă" de milioane

Administraţia Bazinală de Apă Crişuri toacă 3 milioane euro ca să îşi facă un nou sediu de lux. În acest timp, Barajul Leşu stă golit de 4 ani fiindcă nu se găsesc 5,5 milioane euro pentru reparaţiile capitale, fapt ce afectează turismul în zonă şi producţia de electricitate în judeţ.

"Cumpărători" de amenzi

Atenţie cui vinzi: un orădean s-a trezit cu amenzi rutiere încasate de cel căruia i-a înstrăinat maşina, care nu a transcris-o pe numele său pentru a nu plăti timbrul de mediu. Cum nu poate obliga cumpărătorul să-şi transcrie maşina, vânzătorul se poate feri de amenzile culese de acesta notificând tranzacţia la Serviciul Înmatriculări ori, dacă autoturismul n-a fost înmatriculat nici pe numele lui, cerând în instanţă radierea acestuia.

Bălăceală… pe minus

Chiar dacă a încheiat în pierdere anul trecut, aquapark-ul Nymphaea atrage tot mai mulţi vizitatori. Deşi serviciile oferite de complexul acvatic îi mulţumesc pe cei mai mulţi dintre clienţii orădeni ori turişti, ele sunt în continuare incomplete: toboganele şi saunele nu sunt pornite tot timpul, iar zona wellness de la etaj stă aproape goală.

Distracţie la zăpadă

Dacă pe unii îi face să se pitească la căldură, pe alţii vremea rece şi zăpada îi scoate la munte. Este cazul a mii de bihoreni care profită de iarna adevărată pentru a practica sporturi de sezon, mai ales că pentru asta nici nu trebuie să plece prea departe. Luate cu asalt în vacanţa de sărbători, cunoscutele staţiuni Arişeni-Vârtop şi Stâna de Vale, cea din urmă recent dotată cu noi facilităţi pentru schiori de toate vârstele, îşi aşteaptă în continuare turiştii dornici de mişcare în natură.