Model de "sorbonel"

Unul din „rechinii” săltaţi fiindcă au prăduit 3 milioane de euro din banii Sănătăţii este orădeanul Lucian Bara, fiul fostului decan al Facultăţii de Mediu, Vasile Bara.

Înainte să ajungă şeful CAS Bucureşti, unde interzicea adevăraţilor bolnavi accesul la tratamente pentru ca el şi gaşca lui să poată deconta servicii medicale fictive, Bara junior şi-a „realizat” la Oradea un CV de Cartea Recordurilor, urmând patru facultăţi deodată şi devenind cadru didactic la două dintre ele, încă din... studenţie!

Banii înapoi!

Curtea de Conturi a obligat Primăria Oradea să rezilieze închirierea hotelului din Cetate.

Municipalitatea e învinuită că a transformat Azilul Artelor, finanţat din fonduri europene, într-un hotel închiriat unei firme private, fapt pentru care riscă returnarea chiriei de 72.000 lei sau chiar toate cele 3,1 milioane lei primite pentru reabilitarea clădirii.

S-au „ars”!

Dosar exploziv la Parchetul Militar Cluj: 30 de militari ai Detaşamentului de Pompieri din Salonta şi din Brad au fost prinși cu țigări de contrabandă.

Ţigările erau procurate de la TIR-işti sârbi de un pompier salontan, Bogdan Dascălu, care în decurs de patru luni, cât a fost urmărit de procurorii militari, a cumpărat şi revândut peste 12.000 de pachete, cu un profit net de cel puţin 5.000 euro.

UDMR contra Primăriei

Aflaţi în conflict cu Ilie Bolojan, capii UDMR îndeamnă la boicotarea evenimentelor organizate ori sprijinite de Primărie pentru etnia maghiară.

În timp ce udemeriştii îi creionează o imagine de anti-maghiar, Bolojan îşi ia consilier pentru problemele acestei minorităţi, pe PPMT-istul Zatyko Gyula, de la care vrea să uşureze relaţia municipalităţii cu minoritatea.

Drum „vânturat”

Un grup ecologist din Târgu Mureş specializat în ocrotirea păsărilor blochează modernizarea unui drum între Sînnicolau Român şi Oradea.

Primăria comunei riscă să piardă o finanţare de 1,6 milioane de euro pentru asfaltarea unui vechi drum de pământ până la Livada de Bihor, fiindcă acesta ar deranja... o colonie de vânturei de seară.

Clopoţel în şantier

În 12 şcoli, trei grădiniţe şi o creşă din Oradea, lucrările de reparaţii încep... odată cu şcoala.

Birocraţia excesivă şi lentoarea funcţionarilor din Primărie au făcut ca renovările şi asfaltările la unităţile de învăţământ din oraş să demareze abia după revenirea în clase a  elevilor şi profesorilor.

INTERVIUL BIHOREANULUI 

Arina Moş, directorul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea: „Statul nu trebuie să muncească pentru cei care pot să o facă”

De mai bine de patru ani, instituţia care are grijă de cei mai vulnerabili dintre orădeni - Administraţia Socială Comunitară Oradea - este condusă de Arina Moş, fost consilier, tot atâţia ani, în cabinetul primarului Ilie Bolojan.

Criticată de unii şi lăudată de alţii, directoarea ASCO a aplicat de multe ori metodele acestuia, tăind din posturi, verificând la sânge dosarele beneficiarilor şi înfiinţând un centru de relaţii cu publicul după exemplul „Piramidei” din Primărie. În interviul acordat BIHOREANULUI, Arina Moş vorbeşte despre asistaţii Oradiei, dar şi despre schimbările produse în creşe în ultimii ani. 

Datori fără voie

Scandal la Provident: doi orădeni, soţ şi soţie, s-au trezit peste noapte restanţieri pentru credite luate în numele lor, în baza unor acte false.

Împrumuturile, totalizând 10.000 lei, au fost luate cu o copie de buletin şi o adeverinţă de venit măsluită pe numele femeii, plus un cupon de pensie furat bărbatului, cazul ajungând să fie anchetat atât de Poliţie, cât şi de detectivii firmei de creditare.

Corina de la „Gyógyszertár”

O orădeancă a ajuns faimoasă în oraşul ungar Gyula, unde e singura farmacistă vorbitoare de română, ajutându-şi conaţionalii să-şi procure medicamente.

Pe lângă ajutorul dat celor peste 3.000 de etnici români din Jula şi turiştilor din România care îi cer tratamentele în limba lor, Corina Neagu a ajuns să fie căutată şi de bihoreni şi arădeni pentru a le găsi medicamente şi vaccinuri de negăsit în ţară.

TIMP LIBER

Teatru la bere

După ce berile, cocktailurile şi limonadele le ajung pe mese, zeci de orădeni veniţi în cupluri sau în pâlcuri de prieteni îşi îndreaptă privirile spre capătul terasei Urban Place, unde urmează să urce pe scenă actorii lor preferaţi.

Fără foaier, loji, lumini şi decoruri fastuoase, Teatrul independent Artemotion îşi adună în Oradea tot mai mulţi suporteri de toate vârstele, atraşi de comediile din repertoriu, de apropierea faţă de actori şi de ambianţa destinsă de pub. Nu degeaba trupa a împlinit 8 ani de activitate, timp în care a dat sute de reprezentaţii, pregătind o nouă stagiune cu spectacole săptămânale...