Ne vând gunoaie!
Un supermarket comercializează produse ieşite din termenul de valabilitate, cu complicitatea funcţionarului pus să-l supravegheze, protejat la rându-i de şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare. BIHOREANUL are dovezi că magazinul CBA de pe şoseaua de centură a Oradiei face "promoţii" cu alimente expirate pentru patronii de ABC-uri, care le cumpără cu "discount" şi le revând fără scrupule prin cartiere sau prin localităţile din judeţ, cu riscul îmbolnăvirii consumatorilor, care nu au habar ce cumpără.
Castelul lui Rothschild
Celebra familie Rothschild, una dintre cele mai bogate dinastii europene ale ultimelor patru secole, a deţinut un castel în Bihor, dar nu l-a revendicat niciodată. Castelul din Ciutelec a aparţinut orădencei Rózsika Wertheimstein, fiica unui ofiţer al armatei austro-ungare, şi soţului acesteia, Charles Rotshchild, un celebru bancher londonez, iar ziarele anunţau în vara anului 1937 că urma să-i aibă musafiri pe fostul rege al Marii Britanii, Eduard al VIII-lea Duce de Windsor, şi pe soţia acestuia.
Pervers în uniformă
Poliţia Bihor are propriul obsedat sexual care, deşi a recunoscut că a hărţuit cu mesaje obscene două adolescente, continuă să lucreze ca poliţist. Agent în cadrul Poliţiei Salonta, Florin Vida a fost reclamat de mai multe ori de-a lungul anilor pentru comportament necorespunzător, inclusiv de fosta soţie, pe care a bătut-o, dar a scăpat de concediere pe motiv că nicio victimă nu i-a făcut denunţ penal.
Omerta lui Dottore
Florian Bodog cunoştea ilegalităţile din transplanturi încă de când era director în Ministerul Sănătăţii sub şefia lui Cseke Attila, dar le-a tolerat, iar acum le legiferează. În 2011, actualul ministru orădean a făcut parte dintr-o comisie care a constatat că transplanturile s-au făcut fără reguli şi că listele de aşteptare erau formale, că multe unităţi sanitare au fost acreditate "din burtă" să comercializeze organe şi ţesuturi, iar operaţiile în sine au fost monopolizate pentru centrele regionale conduse de somităţile universitare.
Gata cu creşterea!
Primăria Oradea propune un buget de 985,5 milioane lei, cu 6% mai mic decât anul trecut. Anul acesta, municipalitatea va aloca 79% din venituri cheltuielilor de funcţionare şi doar 21% investiţiilor, între care se vor număra extinderea reţelelor de termoficare, reabilitarea spitalelor, amenajarea unui pod peste Peţa şi relocarea Pieţei Obor.
Centenar... în aşteptare
Autorităţile se mişcă lent cu pregătirea evenimentelor pentru sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire. Cu doar 11 proiecte, Bihorul e codaş în ţară la numărul cererilor de finanţare transmise Departamentului Identităţii Naţionale din Ministerul Culturii, care va plăti activităţi şi investiţii legate de Centenar.
Aţi taxat poporul cu contorul!
Asociaţiile de proprietari se plâng că înlocuirea contoarelor de apă şi de încălzire cu altele, mai moderne şi precise, le-a crescut facturile cu până la 15%. Compania de Apă Oradea şi Temoficare au montat în ultimul an contoare cu ultrasunete, care permit citirea de la distanţă, depistarea consumurilor exacte, arhivarea datelor şi depistarea furturilor.
Campioana din Ştei
O tenismenă bihoreancă de 22 de ani îi ţine piept Simonei Halep, numărul 1 mondial. Antrenată de propriul tată, şteianca Irina Bara are în palmares numeroase trofee la simplu şi la dublu, debutând recent, cu succes, în turneul de Grand Slam Australian Open.
TIMP LIBER
Vremea nostalgiei
Starurile din noul val mai pot să aştepte. În perioada următoare, în Oradea va fi vremea nostalgicilor, întrucât sălile de evenimente din oraş vor găzdui concerte susţinute de vedete "tradiţionale", care-i vor purta pe spectatori înapoi în anii ’80 şi ’90. Unul dintre acestea va fi show-ul pe care Dan Ciotoi, alături de formaţia Generic, îl va susţine la începutul lunii februarie, după mulţi ani, în Oradea. Spectacole vor susţine şi Mani Neumann, fostul violonist al trupei Phoenix, şi băieţii de la 3 Sud Est.