Mâncăm second-hand!

Închiderea vechilor abatoare după aderarea la UE, care a impus norme aspre, îi sileşte pe fermieri să-şi vândă în străinătate animalele, iar pe români să mănânce carne slabă din import.

În timp ce carnea de vită, porc, pui şi oaie produsă în judeţul Bihor, de cele mai multe ori fără chimicale, este vândută „în viu” în Ungaria, Israel şi prin ţările arabe, bihorenii consumă produse ieftine şi proaste din carne provenită de la animale bătrâne, „pensionate” prin tăiere în Occident.

„Gherlă” cu repetiţie

În mai puţin de un an, structura centrală a DNA „desfiinţează” al doilea dosar întocmit la Oradea împotriva unor judecători.

Puşi sub urmărire penală în 2015 de DNA Oradea fiindcă l-ar fi scăpat de o condamnare pe milionarul sătmărean Vasile Lucuţ, trei foşti judecători ai Curţii de Apel Oradea - Mihaela Pătrăuş, Traian Munteanu şi Mircea Puşcaş - au aflat acum, tot de la procurori, că fapta lor... nu există.

„Cine m-a schilodit?”

După o căzătură banală pe o mână şi şase intervenţii făcute de cinci ortopezi orădeni într-un singur an, o femeie a ajuns invalidă.

Pentru că în urma operaţiilor repetate nu-şi mai poate folosi mâna stângă, pacienta a sesizat atât Colegiul Medicilor, care după o jumătate de an încă nu i-a răspuns, cât şi Direcţia de Sănătate Publică, care a înştiinţat-o că niciun doctor n-a greşit cu nimic.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Mircea Pricăjan, scriitor şi traducător: „Se constituie acum o dictatură de catifea”

Cu cercel în ureche şi trei inele argintii pe mâna dreaptă, îmbrăcat casual şi încălţat cu converşi, Mircea Pricăjan e un intelectual atipic pentru provincie: relaxat, dar foarte atent la ce se petrece în România, şi defel infatuat, chiar dacă ar avea motive de fală. La 17 ani a debutat într-un ziar duminical cu proză scurtă, iar cinci ani mai târziu, în 2002, şi-a lansat primul roman, „În umbra deasă a realităţii”. Adevăratul debut, însă, îl consideră a fi un alt roman, „Calitatea luminii”, publicat în 2016, povestea unui cuplu debusolat de venirea pe lume a primului copil.

În interviul acordat BIHOREANULUI, Mircea Pricăjan explică de ce a devenit membru de partid, din ce bani trăieşte un om de litere şi dacă se mai citeşte prin România. De asemenea, îşi mărturiseşte şi un regret: acela că în urmă cu 11 ani s-a mutat la Paleu, convins că Oradea nu era potrivită pentru creşterea unui copil. Acum crede fix pe dos...

Prieteni pe viaţă

Vedetele fotbalului românesc vin la Oradea şi promit să facă spectacol într-un meci demonstrativ pe care i-l dedică lui Mihai Neşu.

Între sportivii de top care vor juca pe Stadionul Municipal se numără Gheorghe Hagi, Gigă Popescu, Adrian Mutu, dar şi belgianul Dries Mertens, încasările urmând să fie folosite pentru a acoperi plata unor tratamente pentru celebrul orădean.

Crima de pe strada Vinului 13

BIHOREANUL vă prezintă povestea uneia dintre cele mai sângeroase crime săvârşite în Oradea, căreia i-au căzut victime o mamă şi copilul ei de 4 ani, ucigaşul fiind găsit de cel mai faimos poliţist român.

Operaţiunea de prindere a criminalului, care a fost executat prin împuşcare în curtea Penitenciarului orădean, a fost condusă de legendarul Dumitru Ceacanica, detectivul care l-a dovedit pe vestitul Ion Rîmaru, ucigaşul în serie care a terorizat Capitala în anii ’70.

Valuri pentru daruri  

Orădenii sunt chemaţi să sprijine 23 de proiecte caritabile într-o nouă ediţie a Swimathon.

Anul acesta, maratonul de înot strânge bani pentru tabere, spectacole, grupuri sanitare în şcoli, dar şi pentru copii bolnavi care au mare nevoie de terapii.

TIMP LIBER
Vin Oamenii-Păianjen!

Sunt tineri, sunt rebeli şi vor să-şi depăşească limitele. Practicanţii de parkour şi freerunning se vor aduna la Oradea la sfârşitul acestei luni, pentru a se antrena şi a face show, oraşul fiind ales pentru că are propriii pasionaţi de aceste discipline.

Timp de două zile, zeci de sportivi din toate colţurile ţării îşi vor arăta abilităţile şi cele mai noi „scheme” în cadrul Parkour Jam, eveniment la care orice curios poate să asiste şi chiar să înveţe mişcări de bază.