Marți, 7 mai, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Verdict: viol!

Judecătoria Oradea a lămurit de ce l-a condamnat la 6 ani de închisoare, pentru violarea unei colege, la capătul unui chef găzduit chiar de aceasta, pe actorul Andrian Locovei, fost director artistic al Teatrului Regina Maria.

BIHOREANUL vă dezvăluie amănunte din culisele scandalului care a zguduit trupa de teatru a orașului și i-a împărţit în două tabere pe colegii celor doi actori: în timp ce unii o compătimesc și o susţin pe victimă, de care Locovei ar fi profitat pentru că era amorțită de băutură, ceilalţi s-au transformat în „avocaţii” acestuia, pe motiv că femeia nu i s-ar fi opus.

Casa de la școală

O școală specială din Oradea a lansat un program inedit, prin care îi învață pe toți elevii să dobândească deprinderi casnice, indiferent de deficiențele pe care le au. De mai bine de o lună, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 elevii învață să sorteze haine, să le spele, să se îmbrace singuri, să facă curățenie, iar în curând și cum să se gospodărească într-o garsonieră amenajată chiar în unitatea de învățământ.

Primărie pe datorie

Dacă ar trăi doar din banii lor, un sfert dintre comunele și orașele bihorene ar intra în faliment. 10 UAT-uri din Bihor nu și-au acoperit anul trecut nici măcar cheltuielile de funcționare, trei au încasat sub jumătate din veniturile prognozate, iar alte patru au investit în dezvoltare mai puțin de 10% din totalul cheltuielilor pe care le-au făcut.

„Motorul Oradiei”

Primăria Oradea avea numeroase probleme în perioada interbelică, funcționa inconsecvent și era afectată de bătăliile politice.

Reorganizată sub auspiciile legilor românești după 1918, administrația orădeană a avut de înfruntat crize economice, necesități edilitare și scandaluri politice și penale, la începutul anilor 30 explodând chiar și un scandal de fraudare a bugetului local.

Puterea muzicii

O tânără orădeancă, devenită muzicoterapeută în Marea Britanie, s-a întors acasă pentru a ajuta, prin muzică, copiii și adulții cu dizabilități.

Eleonora Roșca militează pentru recunoașterea muzicoterapiei în România, care prin anumite tehnici poate ajuta persoane cu forme grave de depresie, cu tendințe suicidale, dar și victime ale unor accidente vasculare cerebrale.

Candidat ratat

Birourile Electorale din Bihor au încheiat procedura de înregistrare și validare a candidaturilor la alegerile locale din 9 iunie, prilej cu care la Oradea au fost respinse candidaturi la Consiliul Local, un pretendent neavând numărul de semnături necesar, iar altul vârsta de 23 ani împlinită în ziua votării. BIHOREANUL vă prezintă cine sunt principalii concurenți la alegerile locale.

Poftiți la FITO!

Vara începe cu povești în Oradea, oraș care va găzdui o nouă ediție a Festivalului Internațional de Teatru. Printre artiștii care vor urca pe scenele locale în cadrul FITO se numără Dorina Lazăr, Florin Piersic jr., Marius Bodochi și Nicu Alifantis. BIHOREANUL vă prezintă câteva dintre festivalului.

ORADEA NOASTRĂ

Pădure pentru orădeni

Un teren de 6 hectare de la marginea orașului ar putea să devină, în următorii ani, un loc foarte căutat de orădeni și turiști deopotrivă. Primăria vrea să amenajeze aici prima pădure urbană a Oradiei, un loc unde adulții și copiii să se poată relaxa într-un cadru natural, delimitat de Crișul Repede, cu turn de observație, locuri de joacă ce imită natura și ponton pentru amatorii de rafting.

Plătim ce aruncăm!

Începând din luna mai, orădenii plătesc mai mult pentru serviciul de salubritate. Primăria Oradea a inclus în tariful de salubritate noua taxă de economie circulară, care se aplică tuturor deșeurilor care nu sunt refolosite și care s-a dublat de la 1 ianuarie 2024. Vezi care sunt noile tarife...

Se curăță Bihorul!

Pentru al patrulea an la rând, toate primăriile din Bihor sunt chemate să se întreacă în curățenie. Consiliul Județean a dat startul unei noi ediții a Lunii Curățeniei, care include un campionat al colectării separate a deșeurilor cu premii în bani pentru primării și un concurs dedicat elevilor, la finalul căruia cei mai implicați dintre ei vor merge gratuit într-o excursie de trei zile.

Busu de Bihor

În mai puțin de doi ani, Roberto Popa, un tânăr bihorean pasionat de meteorologie, și-a creat o audiență cât populația Oradiei pe pagina de Facebook anume creată pentru a transmite informații privind evoluția temperaturilor și a fenomenelor meteorologice în Bihor. Tot ce știe a învățat singur, dar reușește să facă previziuni corecte și, mai ales, folositoare!

OPINII

Mircea Chirilă: Avem cu cine face Oradea Mare?

Cum nevolnica clasă politică dâmbovițeană nu va fi în stare niciodată să facă o reformă administrativă, va trebui s-o facem pe plan local, în baza legilor actuale. Așa că Oradea poate deveni cu adevărat Mare numai dacă toți politicienii bihoreni sunt de acord să dea undă verde acestui proiect, care apoi, evident, să fie votat de oameni.

Adrian Criș: Europeni, la urne!

Pe 9 iunie, românii își vor alege nu doar primarii, ci și eurodeputații. Suntem tentați să ignorăm importanța scrutinului european, deși afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci și noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimițând în PE 33 de reprezentanți și având un comisar în executivul Uniunii.

PREMIILE LUI BIHOREL

Participanții la campionatul internațional de dans de la Oradea, întâmpinați cu... băltoace!; Preotul regizor orădean Ciprian Mega a reușit să-i supere și pe ruși, și pe români; Războiul facturilor: Firma Helion a câștigat procesul cu spitalul din Oradea. Cine plătește?; Bulibașa lui Sorban: De ce l-a pus primarul din Lugaș pe liderul romilor pe loc eligibil; Mang la Tribunal: Fostul șef al pensionarilor din PSD Bihor a deschis proces partidului; UDMR-iștii din Bihor și-au tipărit cărți de joc electorale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!