Luni, 11 ianuarie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Schimbarea la față

BIHOREANUL face o listă cu previziuni pentru anul are tocmai a început. 2021 se anunță anul reluării lucrărilor în Oradea și Bihor după o perioadă de relativă acalmie.

Municipalitatea va lansa lucrări amânate din 2020 de pandemie și alegeri, precum construirea tunelurilor din Centrul Civic şi reabilitarea bulevardelor Nufărul și Cantemir, dar și unele noi, ca parcarea Spitalului Județean, în vreme ce Consiliul Județean pregătește realizarea centurilor ocolitoare ale comunelor Nojorid, Oșorhei și Sântandrei și extinderea pistei Aeroportului. Și asta nu e tot...

Start cu dreptul

Imunizarea la Covid a cadrelor medicale din Bihor: majoritatea vor să se vaccineze, iar 17% au şi făcut-o în primele 4 zile, cu doar 4 reacţii alergice la 1.740 de vaccinări.

Autorităţile pregătesc etapa a doua de vaccinare, pentru vârstnici, bolnavii cronici şi angajaţi din domenii-cheie, care va începe mai repede decât era preconizat, fiind recenzaţi lucrătorii din instituţii-cheie, de la Poliţie şi SRI până la Compania de Apă şi Electrica.

Marea capitulare

În megadosarul reţelei din Bihor, care a „stors” 2,7 milioane de lei din bugetul Sănătăţii cu reţete măsluite, medicii încep să semneze acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

BIHOREANUL a descoperit că ancheta procurorilor DIICOT, care au audiat peste 10.000 de persoane, dibuind 15 medici şi zeci de farmacii implicate în fraudă, a costat statul peste 1 milion de lei, dar nu este finalizată nici în prezent.

„Maestrul” Lele, bătăuşul

Fost procuror până în 2010, apoi avocat cu faima câştigată nu la bară, ci prin scandaluri, Alexandru Lele a încheiat anul trecut cu tămbălău, așa cum l-a şi început. El riscă o condamnare penală după un nou scandal pentru aplanarea căruia a intervenit Poliţia.

Cunoscut pentru incidentele violente şi terorizarea vecinilor, Lele a agresat o femeie care nu vrea să-i vândă casa din curtea unde el deţine cinci apartamente, rupându-i umărul şi o coastă. BIHOREANUL vă prezintă povestea, și-ncă cu înregistrări video, căci protagoniști se și filmează reciproc...

Războiul parohiilor

Credincioșii ortodocși din Rogerius s-au trezit de Bobotează în mijlocul unui război între preoții a două parohii care își dispută acelaşi teritoriu.

Ctitorul bisericii de lângă Spitalul Municipal, Ciprian Mega, revendică împrejurimile acesteia, spre nemulțumirea preoților altor parohii din zonă, care își văd periclitate încasările, fără ca episcopul Sofronie să intervină în scandal. BIHOREANUL vă prezintă taberele și argumentele...

Echipa faptelor bune

De când pandemia a închis școlile, profesorii și elevii au încercat să găsească cele mai bune metode pentru a se adapta cursurilor online, însă nu toți au reușit pentru că multe comunități sunt prea sărace.

O echipă de orădeni recondiționează și livrează voluntar calculatoare pentru școlile sătești lipsite de laboratoare. Proiectul „Laboratoare rurale” a fost inițiat de Ionuț Coman, un tânăr care și-a propus ca în trei ani să ajute toate unitățile de învățământ din Bihor să aibă echipamente IT funcționale...

Românizarea Oradiei

Cu 100 de ani în urmă, în orașele din Ardeal se petreceau schimbări politice și administrative importante. După realizarea Marii Uniri și recunoașterea noilor granițe, în Oradea a avut loc un amplu proces de instaurare a administrației românești, de la înlocuirea simbolurilor și a denumirilor maghiare locale până la reorganizarea instituțiilor. BIHOREANUL aduce la lumină detalii interesante, prin intermediul tânărului istoric Cristian Culiciu...

ORADEA NOASTRĂ

Verde... european

Profitând că UE lansează un buget record pentru proiecte ecologiste, Primăria începe anul 2021 cu mai multe promisiuni „verzi” pentru orădeni. Pe lângă continuarea unor proiecte deja începute, cum sunt parcurile din cartierul Grigorescu şi de pe strada Ion Bogdan, municipalitatea vrea să se apuce şi de „restanţe”, adică investiţii pregătite, dar pentru care n-a găsit încă banii necesari.

Gunoaie... la pedală

Orădenii de la blocuri vor arunca deşeurile în trei fracţii şi fără să atingă vreun recipient. Din această săptămână, RER Vest va umple fiecare ţarc de deşeuri din oraş cu două noi recipiente: unul maro, pentru deşeuri biodegradabile, şi unul verde, pentru sticle şi borcane. În plus, toate pubelele şi containerele, noi sau vechi, vor avea câte o pedală, care va deschide automat capacul.

Tot mai sus!

Atleta anului 2020 în Bihor, Alesia Rengle nu-şi imaginează viaţa fără sport. Vicecampioană balcanică la săritura în înălţime, cu patru titluri naţionale şi desemnată atleta anului 2020 în Bihor, tânăra d 17 ani visează la ziua în care va concura la campionatul mondial. Ca să-şi vadă visul împlinit, sacrifică bucurii adolescentine, în favoarea antrenamentelor stricte. „Îmi place să-mi fie greu”, spune ea, în articolul în care BIHOREANUL îi face portretul.