Luni, 9 septembrie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Liberalii, cu cine?

Succesul AUR și revirimentul UDMR și PSD la alegerile locale ar putea obliga PNL să facă o alianță pentru majorități clare în Consiliul Județean Bihor și în CL Oradea.

După ce scrutinul i-a lăsat pe următorii patru ani doar cu majorități simple în cele două consilii, liberalii vor avea nevoie fie de voturile UDMR, fie de cele ale PSD pentru proiectele importante. BIHOREANUL vă prezintă variantele combinațiilor posibile și care este prețul pe care l-ar putea plăti liberalii.

Ne-am ars!

Canicula și seceta prelungită din această vară au afectat în Bihor 60.000 de hectare cu porumb, culturile fiind calamitate în proporție de până la 50%.

Fermierii se plâng de producții cu circa 30% mai mici fiindcă arșița a împiedicat polenizarea plantelor chiar și în solarii și a uscat pășunile, obligând crescătorii de animale să le hrănească din rezerva pentru iarnă, ceea ce scumpește alimentele cu peste 20%.

Biblioteca non-stop

Bihorenilor li se pregătește acces 24/7 la serviciile Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai de împrumutare și returnare a cărților.

În timp ce clădirea este modificată, instituția se dotează cu tehnologii și echipamente care vor permite cititorilor să intre la orice oră din zi și noapte ca să-și ridice, din cutii precum cele de tip easy-box, cărțile alese în prealabil online sau telefonic.

Tragedie uitată

Anchetarea unui grav accident de muncă produs la o exploatare minieră din Budoi, unde un bărbat care lucra la negru a rămas fără o parte din craniu, este tergiversată de ITM și Poliție.

BIHOREANUL a descoperit că investigația penală zace de aproape un an „în stare vegetativă”, la fel ca victima accidentului, iar Ministerul Muncii a ordonat refacerea cercetărilor fușerite de ITM Bihor, care a stabilit că bărbatul ar fi fost un simplu vizitator, așa că s-a mulțumit să aplice patronului firmei doar avertismente și amenzi ridicole.

Foc în inima pădurii

Vreme de o săptămână, lângă stațiunea montană Stâna de Vale a fost iadul pe pământ. O pădure de brazi și molizi a luat foc, cel mai probabil din cauza unui trăsnet, iar sute de oameni au încercat să stingă vâlvătaia care s-a întins pe 25 de hectare.

După cum a văzut BIHOREANUL la fața locului, munca pompierilor, pădurarilor și voluntarilor nu a fost deloc ușoară...

Tentațiile toamnei

Debutul toamnei este sinonim cu (re)întâlnirea publicului cu ofertele pe care actorii, regizorii, muzicienii, dirijorii și ceilalți membri ai echipelor artistice le propun pentru a fi „savurate” după preferințe.

Instituțiile de cultură din Oradea anunță proiecte interesante, alături de invitați apreciați, iar BIHOREANUL vă prezintă un „teaser” al noilor stagiuni...

ORADEA NOASTRĂ

Casa... pe baterii

Bihorenii care vor să devină prosumatori pe banii statului trebuie să-și pregătească documentele: Ministerul Mediului va lansa în curând o nouă ediție a programului Casa verde, cu finanțări nerambursabile pentru montarea de sisteme de producere a energiei electrice prin panouri fotovoltaice.

Ediția 2024 vine cu o noutate interesantă: românii vor primi bani și pentru achiziția unei instalații de stocare a energiei electrice produse.

Spor la reciclat!

RER Vest își încurajează toți clienții să colecteze selectiv deșeurile, iar orădenii care locuiesc la case primesc un imbold concret. Ei primesc gratuit de la RER Vest o rolă cu saci galbeni și una cu saci albaștri.

Pe de altă parte, de luna următoare, RER Vest va începe o campanie de montare a unor cipuri și pe pubelele verzi ale orădenilor de la case care au preferat să colecteze toate deșeurile reciclabile în pubele, nu în saci.

Este de lucru!

Primăria Oradea a lansat o „avalanșă” de licitații prin care caută firme dornice să întrețină verdele orașului, mai precis parcuri vechi sau nou înființate în ultimii ani. Municipalitatea pune la bătaie 40 milioane de lei pentru contracte de trei ani, însă găsește greu muncitori dispuși să aibă grijă de zonele verzi.

Mereu pe fugă!

La 37 de ani, asistenta medicală Anca Iuga cucerește podiumurile campionatelor mondiale de cros. Anca nu și-ar imagina viața fără sport și mai ales fără alergare, activitatea ei preferată. „Mă relaxează”, explică ea.

Iar de doi ani încoace, de când s-a apucat de sportul profesionist, câștigă medalie după medalie, chiar dacă atleta nu doar a debutat târziu în această carieră, ci se pregătește pe cont propriu, fără antrenor și sponsor.

OPINII

Mircea Chirilă: ONG-ul „Ne pute tot” în acțiune!

Interesant este că ONG-ul ce se va război cu Primăria și cu CJ Bihor, și care ar merita numele „Ne pute tot”, e înființat în Curtea de Argeș, asta pentru ca procesele să se judece peste Carpați, unde, insinuează unii, brațul lung al lui Bolojan nu mai ajunge. Poate Consiliul Județean să propună 150 de variante, eu cred că nici una nu va fi acceptată de riverani, care mizează acum pe lentoarea Justiției în vederea torpilării proiectului.

Adrian Criș: De ce atâta Bolojan?

Parcă ar fi o întrecere între politicieni: care trage mai tare de Bolojan. Dar să nu fim naivi. Dacă ar putea, s-ar descotorosi bucuroși de el. E suficient să le răsfoiți paginile de Facebook - unde urmăritorii le reproșează că îl elogiază pe fostul primar al Oradiei, acum președinte de județ, dar niciunul nu îl copiază - ca să-ți dai seama că prezența lui în politichia autohtonă le este ca un cui în talpă.

PREMIILE LUI BIHOREL

Lovitura de pedeapsă: cum l-a „faultat” șeful ADP Oradea pe primarul Reșiței; Parcare de lux: Stâna de Vale arată ca după război, dar frații Micula pun taxă până și pe parcările cu gropi; Război pe chefuri: Noul primar din Girișu de Criș a luat în colimator un consilier PNL; Contestatarii viitorului Inel Metropolitan de Nord al Oradiei vor să-l „târască” pe Bolojan în fieful Brătienilor; Mic cu fumuri: Directorul liceului Brâncuși din Oradea a dat de noi probleme; Nimic fără bani: De ce au ajuns procurorii să deschidă procese parchetelor la care activează...

ACTUALITATE LOCALĂ

Oradea, în top 10 al orașelor din întreaga lume unde se consumă cel mai mult gyros; Guvernul a aprobat un nod rutier pe Autostrada Transilvania, în Bihor, uitat din licitații; Un celebru interlop a încălcat de 1.700 de ori ordinul de protecție emis la cererea soției; Imaginea primarului Florin Birta, folosită în afacerea cu abonamente false de transport; Elevii vor învăța în două schimburi într-o școală din Oradea. Are prea mulți elevi pentru sălile disponibile!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!