Luni, 29 iulie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, alături de suplimentul ecologic Oradea Noastră. Dintre subiectele noii ediţii:

Salvarea PSD

Câştigat de trei PSD-işti şi de un fost manager condamnat penal, concursul pentru funcţiile de directori adjuncţi la Ambulanţa Bihor va sfârşi la DNA. În aşteptarea ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, invitată la Oradea să asiste la un show de sunet şi lumini de Ziua Ambulanţei, la SAJ Bihor s-a derulat o operaţiune tipică partidului de guvernământ, care şi-a înşurubat pe posturi politruci incapabili şi un fost director condamnat pentru că a păgubit instituţia, în timp ce profesioniştii sunt ţinuţi pe tuşă, neavând altă opţiune decât să reclame abuzurile la procurorii anticorupţie.

Fault de la Guvern

Oradea pierde investiţii europene de 40 milioane euro după ce Ministerul Dezvoltării a limitat subit fondurile alocate municipiului. Printre proiectele lăsate fără finanţare sub pretextul că şi municipiile "întârziate" trebuie să poată atrage fonduri UE, se numără amenajarea celor patru centre de cartier, modernizarea bulevardului Nufărul, achiziţia a 40 de autobuze, amenajarea de parcuri şi construirea a trei poduri pietonale peste Criş şi peste şoseaua de centură.

Cancerul manipulării

Copiii cu cancer au fost folosiţi în campania împotriva managerului Spitalului Municipal din Oradea. Dacian Foncea a fost pus la zid fiindcă i-ar fi pensionat forţat pe singurii specialişti în Oncologie şi Hematologie Pediatrică, Ritli Ladislau şi Gabriela Miculschi, doar ca să "îngroape" cele două compartimente, utilizate însă la sub 9% din capacitate.

S-a "porcit" oraşul

Locuitorii de pe dealurile Oradiei se confruntă cu o invazie masivă de mistreţi, care le distrug culturile şi îi fac să se teamă pentru siguranţa lor. Zeci de familii, din Podgoria până spre Paleu, cer Primăriei să ia măsuri deoarece, alungate de vânători cu strigăte şi împuşcături, sălbăticiunile revin în curţile lor căutând de mâncare, cu riscul de a transmite pestă porcină.

Condamnaţi la plictiseală

Bihorenii cu dizabilităţi locomotorii sunt privaţi de facilităţi care să le facă viaţa mai plăcută. Pe lângă faptul că numeroase clădiri publice sunt lipsite de rampe de acces, persoanele în scaune cu rotile nu au nici şansa la mici bucurii ale vieţii, precum participările la concerte, la petreceri ori, în cazul copiilor, la joacă în locuri special dedicate.

TIMP LIBER:

Concertul verii, în Piaţă

Luna august aduce în Oradea un concert nemaivăzut. În premieră, Piaţa Unirii va fi îngrădită pentru a găzdui spectatorii concertului celebrului pianist maghiar Balázs Havasi, care a dat spectacole "sold out" pe scene importante, cum ar fi Carnegie Hall din New York sau Opera din Sydney.
Havasi Symphonic Concert Show va avea loc pe 21 august şi biletele s-au pus deja în vânzare.

ORADEA NOASTRĂ:

Oraş la aspirat!

Turiştii care ajung în Oradea admiră nu doar frumuseţea clădirilor, ci şi curăţenia străzilor şi parcurilor din oraş. Localnicii se mândresc şi ei că oraşul nu doar se dezvoltă, ci este o oază de normalitate într-o Românie murdară şi nepăsătoare.
Dezideratul unui oraş curat îl împărtăşeşte şi operatorul licenţiat de salubritate, care în ultimii ani a investit masiv în utilajele pe care le foloseşte pentru curăţarea spaţiilor publice. Cea mai nouă "jucărie" a intrat în parcul auto al RER Vest chiar săptămâna trecută...

Piaţă în mizerie

În fiecare vară, Piaţa Bucureşti, din faţa Gării Centrale, devine un loc de evitat. Zeci de cerşetori veniţi din satele judeţului umplu zona de gunoaie, inclusiv fecale, iar autorităţile par depăşite. Poliţişti locali împart amenzi care nu vor fi achitate niciodată, oamenii merg seara în satele de baştină, dar revin în ziua următoare.

Omul Păianjen

Presaţi de profesori şi de părinţi să înveţe, mulţi copii sunt privaţi de bucuria sportului şi, implicit, de o viaţă sănătoasă şi echilibrată, ratând totodată şansa de a-şi descoperi pasiuni şi talente...
Orădeanul Zsolt Lakatos vrea să le întindă o mână de ajutor. Profesor de sport, specialist în escaladă şi preşedinte al clubului de profil Gecko, bărbatul vrea să popularizeze căţărarea, să le demonstreze părinţilor şi copiilor deopotrivă că escalada antrenează eficient inclusiv mintea.