Luni, 6 iulie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu publicația de educație ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:
Munca Domnului
Condamnați la închisoare cu suspendare, VIP-urile Bihorului își fac pedeapsa de muncă în folosul comunității la adăpostul Mănăstirii Sfintei Cruci.
În loc să măture străzi, să curețe cimitire ori să muncească la vedere pentru comunitate, mai mulți condamnați cu nume sonore au ajuns în grădinile și atelierele Maicii Mina, unde cel mai celebru „ucenic” este milionarul Victor Micula, brusc cuprins de revelații despre familie, credință și ajutorarea săracilor.
Pașca versus Statul

După ani în care statul a știut de azilele neautorizate ale lui Viorel Pașca, intervenția DIICOT a scos la iveală acuzații grave, dar și golul din sistemul public de îngrijire.
Acuzat de DIICOT că a exploatat sute de persoane vulnerabile sub paravan umanitar, „Bunul samaritean” a ajuns sub control judiciar, iar oamenii au fost evacuați și mutați în țară, situația obligând brusc statul să găsească peste 19 milioane lei pentru îngrijirea lor. O poveste care a rupt România în două...
Escapade de vară
Pentru cei care vor să fugă de caniculă, Bihorul oferă refugii verzi aproape de casă, iar BIHOREANUL a făcut o listă utilă.
De la Betfia și Șinteu până la Stâna de Vale, Tomnatic ori Șoimi, județul are destinații de vară atractive, cu lacuri, piscine, mâncare tradițională, echitație, tiroliene, tubing și trasee printre copaci.
Puși pe jar

În plin centrul Oradiei, sute de familii se încălzesc încă pe lemne, deși au cerut racordarea la gaz de 10 ani.
Până la sfârșitul anului, Consiliul Local Oradea va fi chemat să redeseneze zona unitară de încălzire rezervată Termoficare, operatorul dorind să renunțe la străzile de case, în timp ce Distrigaz Vest investește anual 9 milioane lei în extinderea rețelei de gaz. BIHOREANUL vă spune care sunt perspectivele.
La umbra șantierelor
Termenul de 1 iulie, la care patru parcuri mari ale Oradiei aflate în șantier trebuiau să fie complet reabilitate și redate orădenilor, a fost ratat.
Primăria a prelungit toate contractele de lucrări, unele până la finalul verii, dar întârzierea nu este doar a constructorilor: chiar și în parcurile redeschise, toaletele publice stau încuiate, fiindcă municipalitatea abia acum s-a trezit că caute o firmă care să le administreze.
ORADEA NOASTRĂ
„Mama” prevenirii

Comisarul de poliție Ioana Indrieș este genul de om pe care mulți orădeni au impresia că îl cunosc dintotdeauna. Elevii o știu de la lecțiile despre siguranță rutieră, violență, droguri sau pericolele de pe internet, adulții își amintesc de ea de când erau ei înșiși elevi, iar seniorii o ascultă când le explică, răbdător, cum să nu cadă în capcanele escrocilor. BIHOREANUL îi spune povestea de viață...
Pubele fără loc
Odată cu extinderea obligației de colectare a deșeurilor în cinci fracții pentru toate firmele, instituțiile publice, cabinetele de profesii liberale, PFA-urile, întreprinderile individuale și ONG-urile din oraș, a apărut și o problemă: lipsa spațiilor necesare pentru depozitarea acestor recipiente. Situația s-a complicat odată cu montarea ecoinsulelor digitalizate, deci care sunt soluțiile?
Vechituri adunate

Bilanțul celei de-a doua campanii de colectare a deșeurilor periculoase și voluminoase de la populația din Oradea arată că mulți localnici au profitat de ocazie ca să scape de obiectele vechi din locuințe, boxe ori garaje. Peste 25 de tone de deșeuri au fost colectate de RER Vest de la orădeni.
OPINII
Adrian Criș: Multă justiție, puțină dreptate
Televiziunile care până mai ieri îl numeau „bunul samaritean” au rulat în buclă burtiere cu „azilele groazei”, în contradicție grosolană atât cu imaginile de la fața locului, unde necăjiții nicidecum nu cerșeau de mâncare la garduri, ca în Ilfov, cât și cu mărturiile unor profesioniști respectabili ori ale unor voluntari de rând care au ajutat acolo. Pe niciunul nu i-a întrebat nicio televiziune nimic...

Mircea Chirilă: Veste bună pentru animalele din Oradea!
O poză cu primarul PNL-ist al Oradiei, Florin Birta, alături de primarul PSD din Sânmartin, Cristian Laza, arată că în Bihor, totuși, mai există dialog între cele două partide. Cei doi - e drept că după ani de negocieri - au căzut de acord să amplaseze grădina zoologică într-o pădure din apropierea Felixului.
PREMIILE LUI BIHOREL

Amenzi în rafală: Primăria Oradea se pregătește să dea amenzi pentru parcare din goana mașinii; Transfer discret: De la monitorizarea ariilor protejate, la administrarea banilor FC Bihor; Trotuarele specialilor: Magistrații și avocații ocupă cu bolizii trotuarele Palatului de Justiție din Oradea; Ciao, fratello! Ruptură între asociații controversatei grădini zoologice Liska Park de la Șinteu; Şofer la fără frecvenţă: Cum a încercat să se „scoată” un bihorean prins cu 106 km/h în localitate; Poftiți la prăjit! Cine a putut inventa asemenea bănci pentru piațeta Independenței din Oradea?!