Luni, 15 noiembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Adio, PNL!

Decizia şefilor PNL de a se întovărăşi contra naturii cu PSD i-a "amuţit" pe liberalii bihoreni, în frunte cu Ilie Bolojan, adept al refacerii coaliţiei cu USR. 

* Dat până nu demult exemplu pentru performanţele administrative şi electorale, Bolojan a devenit un paria în propriul partid
* Mai-marii PNL i-au ignorat avertismentul că asocierea cu PSD e dezonorantă şi spulberă şansele liberalilor de a mai fi votaţi pe viitor 
* Primarul Florin Birta, care a cerut vot nominal privind noul USL, a fost şi el pus la colţ de Cîţu, Oradea fiind "arsă" la împărţirea banilor pentru CET-uri 
* Degringolada din PNL îi dă aripi lui Ioan Mang, şeful PSD Bihor exprimându-şi pe faţă satisfacţia că liberalii ajung la cheremul tovarăşilor săi

Ienei versus Pîrja

Scandal la Şcoala Nicolae Bălcescu, unde o învăţătoare-vedetă îl acuză pe director că îşi terorizează subalternii. Vasilica Ienei, nora celebrului antrenor Emeric Ienei, l-a reclamat pe directorul Radu Pîrja pe motiv că impune reguli abuzive, tracasează angajaţii şi, mai grav, a transferat ilegal copii, fapt deja confirmat de Inspectoratul Şcolar. 

Împăratul Galbenei 

Nobil, jurist, iubitor al naturii, împărat al Apusenilor, apostol al turismului, iar pentru românii din satele de munte... pricolici.

A fost cel mai de seamă pionier al turismului în Bihor, realizând din averea sa o sumedenie de trasee, unele bătute şi azi de montaniarzi. A fost primul care a amenajat Peştera Meziad pentru oaspeţi şi cel care a deschis, prin dinamitare, Peştera Vadu Crişului. Şi-a petrecut o bună parte a vieţii între minunile naturale ale Bihorului, unde lucra cot la cot cu sătenii pentru circuitele turistice, prânzind pâine şi slănină, iar pentru traseul său de suflet, Circuitul Galbenei, a locuit într-o peşteră. BIHOREANUL vă prezintă povestea prea puţin cunoscută a exploratorului Czárán Gyula.

Judeţ la volan

Probleme în sectorul transporturilor, unde Bihorul, cu circa 2.300 de firme şi 9.700 de angajaţi, ocupă locul II în ţară, imediat după Bucureşti. După ani de creştere continuă a comenzilor, firmele de transport din judeţ se confruntă cu lipsa de şoferi profesionişti, cu restricţiile provocate de pandemie şi cu reglementările europene tot mai stricte, care le obligă la cheltuieli tot mai mari. 

Comandă pentru Ceauşescu

"Broderia seamănă puţin cu muzica. Şi aici trebuie să ştii «notele», adică metodele de croială", îşi descrie Lucia Erdei pasiunea. La cei 65 de ani, e mândră că nu şi-a pierdut dibăcia care a făcut-o remarcată între croitoresele de la Arta Crişana atunci când au primit o sarcină importantă: realizarea broderiei pentru scaune şi fotolii din Casa Poporului, devenită după 1990 Palatul Parlamentului. BIHOREANUL vă povesteşte cum a primit o cooperativă din Oradea o astfel de misiune.

Povestea Evei 

Teatrul Regina Maria pregăteşte premiera spectacolului "Eva Heyman", despre fetiţa care a ţinut un jurnal în ghetoul din Oradea. "Of, Micul meu jurnal, abia îndrăznesc să-ţi mărturisesc. Sunt îndrăgostită. Îţi încredinţez şi numele lui: Vadász Pista. Şi-a luat bacalaureatul de doi ani, dar nu poate urma Universitatea pentru că este evreu, aşa că lucrează la magazinul de textile Vadász Jenö. Bunica îşi face cumpărăturile acolo. Aşa l-am cunoscut. Când merg la şcoală, de obicei, ne întâlnim. El deschide magazinul. Încă n-am vorbit nimic cu el până azi dimineaţă, când a fost foarte amabil cu mine. Mi-a spus: Pa, Eva! Eu i-am zis: Servus, Pista!". La 13 ani, Evei îi căzuse cu tronc un băiat din Oradea, dar n-a apucat să trăiască cu adevărat o primă dragoste...


OPINII

Ţineţi-vă de nas! A revenit PSD-ul
De Mircea Chirilă 

Atmosfera politică în Bihor a devenit mai respirabilă după ce Pásztor Sándor a plecat să vâneze prin pustele şi preeriile lumii, Ioan Mang a fost depus în cavoul politic al Casei Poporului, iar Bolojan s-a felicitat că e tuns zero şi nu-şi poate smulge părul din cap la vederea dezastrului lăsat în urmă de cei doi corifei...

Bolojan în fundătură
De Adrian Criş

În câteva săptămâni se face anul de când PNL a primit 1,38 milioane voturi la Camera Deputaţilor şi 1,51 milioane la Senat. Un milion şi jumătate de români, aşadar, sunt trădaţi acum de acest partid, care pregăteşte întovărăşirea cu PeSeDe, deşi nicio clipă nu le-a promis aşa ceva. Ce s-a întâmplat din 5 decembrie 2020 încoace e cu neputinţă de înţeles pentru orice om cu raţiune şi caracter...