Marți, 14 aprilie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu publicația Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiecte: 

Vânătorii de şpăgi

BIHOREANUL vă dezvăluie detalii uluitoare din dosarul de corupţie al poliţiştilor de frontieră din Borş care au transformat serviciul în „fabrică de bani”.

Anchetatorii au descoperit că polițiștii nu porneau bodycam-urile, inventau rapoarte despre controale fictive ca să acopere timpii petrecuți „la produs” în folos propriu și își fixau între ei „norme” de mii de euro pe care să-i încaseze într-o tură.

Licitați ca să parcați!

Primăria Oradea, gata să înceapă licitarea online a parcărilor de domiciliu vacante pornind de la un preț de 160 lei/an, care va crește cu 50 lei la fiecare pas.

Primele locuri ce vor fi atribuite sunt pe străzile Carpați, Dragoș Vodă și Fagului, iar cei 19.000 de orădeni care și-au făcut conturi pe platformă vor primi, prin SMS și e-mail, accesul la harta locurilor disponibile lângă blocurile unde locuiesc.

Justiție de AUR

O polițistă de frontieră, destituită după ce BIHOREANUL a dezvăluit că făcea politică în slujba AUR, a fost repusă în funcție de Curtea de Apel Oradea.

Judecătorii au suspendat concedierea Alexandrei Bradea până la soluționarea procesului prin care femeia a cerut anularea sancțiunii, apărându-se inclusiv cu faptul că, după un deceniu și jumătate în „sistem”, nu... știe să facă altceva.

ORADEA NOASTRĂ

Oraș fără coroană

Primul masterplan arboricol realizat pentru aliniamentele stradale din Oradea arată că orașul stă prost la capitolul coronament urban și diversitate a speciilor, iar fără intervenții consistente riscă să piardă o parte importantă din umbra oferită azi de copacii maturi.

Studiul comandat de Primărie inventariază peste 40.000 de arbori și trage un semnal de alarmă: mulți sunt bătrâni, afectați sau vulnerabili, inclusiv din cauza lucrărilor edilitare.

Bine primești, bine faci!

Când era copil, Alexandra Munteanu a fost ajutată de o fundație să descopere o lume mai mare decât satul ei natal. Astăzi, la 20 de ani, ajută ea însăși alți copii și coordonează o întreagă rețea de voluntari. Dovadă că sprijinul primit la timp poate schimba nu doar un destin, ci și o comunitate.

Anul educației

Primăria a pus în dezbatere publică proiectul bugetului local pentru anul 2026, în valoare de 3,3 miliarde lei, dintre care 1,45 miliarde lei sunt alocați investițiilor, cel mai mare buget de dezvoltare din istoria Oradiei. Primarul Florin Birta a anunțat că acesta va fi „anul educației”, circa 30% din bugetul de investiții mergând către școli.

Oradea ieri, Oradea azi: Cum a apărut Piața Cazărmii

O zonă istorică a Oradiei, dar puțin circulată, este Piața Cazărmii. Denumirea vine de la ansamblul de clădiri ridicate de habsburgi la finalul secolului al XVIII-lea, servind drept garnizoană pentru armata imperială. Complexul realizat pentru găzduirea husarilor, cavaleria ușoară de elită a Imperiului Habsburgic, era alcătuit din sediul cazărmii, un manej, grajduri și anexe, având și un mic spital militar.

Școala verde

Programul Săptămâna Verde, organizat în intervalul 30 martie - 3 aprilie de mai multe școli și grădinițe din Oradea, a fost un prilej excelent de educație ecologică în rândul celor mai mici orădeni.  

Reprezentanții RER Vest au răspuns invitației de a merge în fața elevilor și a preșcolarilor cu explicații lămuritoare în privința colectării separate a deșeurilor chiar acolo unde ele se produc, adică în locuința fiecărei familii.

OPINII

Mircea Chirilă: Birta îi face în ciudă Olguței

Iată că meciul de astă-iarnă dintre primarul de Oradea Mare, Florin Birta, și primăreasa de Craiova, Olguța Vasilescu Manda, continuă. După ce, în crâncena iarnă, conductele din Bănie au pușcat, iar centrala veche și neglijată de zeci de ani nu le-a mai dat destulă căldură oltenilor, Olguța nu s-a mai răbdat și s-a oțărât la Bolojan.

TIMP LIBER

Scenă plină

După sărbătorile pascale, Oradea își reia ritmul cultural cu o serie de concerte și spectacole, inclusiv cu… Ștefan Hrușcă.

De la balet clasic și experimente artistice la concerte pop-simfonice și spectacole în aer liber, finalul lunii aprilie aduce la Oradea un program variat, cu vedete, dar și cu tineri în afirmare.

PREMIILE LUI BIHOREL

Călugăr cu business: Șeful Ordinului Premonstratens din Oradea, asociat cu cumnata evazionistului Racz; De la pulan la pix: Garcea de Bihor a fost mutat la birou și forțat să facă naveta; Greu de decis: Inspectoratul Școlar Bihor nu știe ce să facă cu proful de sport acuzat de pedofilie; Delegarea când îi vine... Secretara Consiliului Local Beiuș, în provizorat de peste un deceniu; Pistă cu frâne: ABA Crișuri a făcut piste de biciclete... cu bariere (foto); Victorie parțială: Fosta decană a Facultății de Textile din Oradea, mai aproape de prima mult visată.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!