Luni, 5 octombrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:
Super-Bolo 2020
Predicțiile BIHOREANULUI s-au adeverit: prin mutarea sa la Consiliul Județean și campania axată pe realizări, Ilie Bolojan și-a spulberat adversarii politici la alegerile locale.
Liberalii au obținut un rezultat la care nici ei nu îndrăzneau să spere, formând o majoritate de peste două treimi în Consiliul Local Oradea și una confortabilă la Consiliul Județean, astfel încât și-au permis să-i trimită „la plimbare” pe UDMR-iștii care și-au oferit „colaborarea”.
Demonstraţi că meritaţi!
În următorii patru ani, primăriile din Bihor vor fi conduse de 47 de edili PNL, 28 de la PSD, 21 din UDMR, doi independenţi şi câte unul de la Pro România, PPMT şi UDSCR.
În urma scrutinului consumat într-un singur tur, marile partide au reuşit să-şi conserve cei mai mulți primari, alegerile locale producând însă şi câteva surprize: PNL şi PSD şi-au suflat reciproc șapte comune, UDMR a „cedat”, în premieră, o primărie în faţa PPMT, iar doi independenţi au bătut la vot edili cu experienţă.
Lista „de făcut”
În campanie, candidații la Primărie au contabilizat problemele cu care se confruntă alegătorii.
Cele mai mari ofuri ale orădenilor sunt legate de costul întreținerii locuințelor, tergiversarea izolării blocurilor, criza locurilor de parcare de domiciliu și frecvența redusă a mijloacelor de transport în comun.
Despărţiţi, dar împreună
BIHOREANUL vă prezintă un sondaj interesant: maghiarii din Bihor au mai multă încredere în Ilie Bolojan şi Bihari Naplo decât în DNA şi Iohannis.
Maghiarii consideră că Oradea s-a dezvoltat mai mult decât Satu Mare, Clujul şi chiar Debreţinul, nu acceptă uşor români în familie, preferă şcolile în limba maternă, dar sunt de acord că trebuie să învețe limba majorităţii, iar politicienii lor să o vorbească la perfecţie.
Pentru voi, oameni noi!
Tot al doilea consilier local orădean ales în urma scrutinului din 27 septembrie este „boboc”.
Alegerile locale au reașezat componența Consiliului Local Oradea: grupul PNL, cu o majoritate zdrobitoare de 20 de mandate din totalul de 27, și-a înlocuit 40% din membri, 3 din 4 reprezentanți ai UDMR sunt noi, iar PSD și-a schimbat integral galeria celor 3 aleși.
Monstruoasa Justiţie
În plină anchetă cu privire la modul în care instanţele soluţionează cauzele privind agresiunile sexuale cu victime minore, BIHOREANUL a descoperit noi cazuri șocante.
Un orădean care şi-a lăsat însărcinată propria soră a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare, iar un violator dovedit a fost lăsat de judecători să-şi ia în grijă fiica rămasă orfană de mamă, pe care apoi a bătut-o şi a siluit-o.
Vocea unei generaţii
Un bihorean este delegatul tinerilor din România la Organizaţia Naţiunilor Unite.
Convins că generaţia lui este obligată să se perfecţioneze pe cont propriu, în timp ce şcoala şi politicienii eşuează în a răspunde nevoilor reale, Răzvan Foncea militează pentru politici favorabile tinerilor români.
Bere stinsă cu... muzică
La finalul săptămânii, bihorenii sunt aşteptaţi la OctoBerFest, un festival cu muzică rock, mâncare cu specific nemţesc şi bere artizanală „made in Bihor”.
Evenimentul va avea loc în curtea berăriei Bers Nova din Borş, unde vor cânta trupele locale Mustang, BABY ELVIS, Fringeheads, Fraţii JDiERI, dar şi Melmac Riders, o formaţie tribut Led Zeppelin din Serbia.