Luni, 13 iulie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:
Dosarul Dumbrava
DIICOT îl acuză că a organizat o afacere din exploatarea celor mai vulnerabili oameni, Viorel Pașca spune că a făcut ce statul n-a fost în stare. Reconstituirea cazului care a împărțit România.
Ajunși în locurile care au adăpostit mii de oameni nedoriți de nimeni, dar descrise drept „azile ale groazei”, reporterii BIHOREANULUI au confruntat acuzațiile procurorilor cu explicațiile „bunului samaritean” într-un caz în care statul nu s-a inculpat și pe sine însuși.
Tare pe termoficare!

BIHOREANUL vă arată cum a reușit Oradea să-și reabiliteze sistemul de termoficare cu ajutorul fondurilor europene.
Oradea și-a modernizat termoficarea centralizată începând din 2009, prin proiecte ce cumulează peste 300 milioane euro, cofinanțate în cea mai mare parte din fonduri europene. Investițiile de circa 1.400 euro pe cap de locuitor au redus cu peste 75% emisiile de CO₂ și aproape au înjumătățit pierderile din rețea.
Escroc fără voie
Halucinant: Un bărbat din Bihor a stat în arest și sub control judiciar pentru înşelăciuni comise în Franţa de un impostor care i-a furat identitatea.
Florin Silaghi a fost condamnat în lipsă, în Franța, la 2 ani de închisoare pentru faptele altuia, judecătorii Curţii de Apel Oradea au refuzat să-l predea, stabilind că e nevinovat, în timp ce Parchetul Aleșd nu vrea să caute adevăratul făptaş pentru că... e prea scump.
Pensiunea de locuit

Un ales local PNL din Sânmartin şi-a ridicat minipensiune pe un teren atribuit gratuit tinerilor pentru construirea unei locuințe.
Prins de BIHOREANUL că de trei ani exploatează turistic o vilă înregistrată oficial abia în această primăvară, și doar ca simplă locuință, Nicolae Morna admite că a greșit, dar dă vina pe funcţionarii Primăriei care „l-au blocat” din cauza unor lucrări… neautorizate.
Seri sub stele
Vara rămâne animată în Oradea, cu un târg de tradiții, concerte inedite și proiecții de filme în aer liber.
Târgul meșterilor populari aduce artizani din țară și din străinătate la Muzeul Țării Crișurilor, Filarmonica pregătește o serie amplă de concerte în spații emblematice, iar Cetatea va găzdui o nouă ediție Oradea Summer Film.
Monumentele „roșii”

Regimul comunist voia să se „eternizeze” prin amplasarea în spațiul public a unor monumente care celebrau momente politice și militare semnificative.
BIHOREANUL vă prezintă povestea statuilor, busturilor și obeliscurilor amplasate în Oradea din 1945 până în 1989: de la monumentele Armatei Roșii, ridicate pentru a glorifica „eliberatorii”, dar demolate după Revoluție, până la lucrările care au supraviețuit în piețe, parcuri și scuaruri.
OPINII
Mircea Chirilă: Să facem Crișul navigabil!

Conform intenției edililor, de la Podul Centenarului în aval se vor putea practica sporturi nautice, iar zona centrală, în amonte de Podul Ladislau, ar fi raiul pescarilor.
Cred că locul pescarilor este în spații mai sălbatice, iar întreaga zonă cuprinsă între promenada de la Sinagoga Sion și Parcul Libertății ar trebui să fie destinată bărcuțelor și hidrobicicletelor. Mai țineți minte cât de spectaculoase au fost bătăliile navale de acum câțiva ani, cu ocazia Festivalului Medieval, sau câtă lume s-a bulucit să vadă show-ul pe apă de Ziua Orașului?
PREMIILE LUI BIHOREL

Marș, la periferie! Primăria vrea să blocheze și anul acesta Marșul Oradea Pride; Specialiști în șanțuri: Serie de șantiere neterminate la Oradea de clujenii de la firma Nord Conforest; Dublu sau nimic: A băut 24 de ore încontinuu, apoi s-a îmbrâncit cu polițiștii și le-a „șifonat” mașina; Pădurea de zoaie: Ghivecele cu copaci umplu de rugină dalele unei piațete din Oradea; Abureli de AUR: Primarul din Oșorhei se războiește cu fake-urile lansate pe Facebook de un consilier local; Stop, locul meu! Bătaie pe plăcuțele care marchează parcările de domiciliu din Oradea.