Luni, 2 septembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiecte:

Se schimbă macazul

Electrificarea căii ferate din Cluj-Napoca până la granița cu Ungaria „cadorisește” Oradea cu o gară, două poduri și un pasaj rutier, toate noi.

În cadrul proiectului de 2 miliarde de euro menit să crească viteza și siguranța trenurilor, CFR a prevăzut ridicarea în Oradea a unei alte clădiri pentru gara Velența, reconstruirea podurilor feroviare care traversează Crișul Repede în zona Silvaș și înlocuirea pasajului Teodor Neș din zona Ștefan cel Mare cu unul pe sub liniile ferate.

Treziți de clopoțel

Primăria Oradea este incapabilă să redeschidă la începerea școlii traficul pe bulevardul Decebal și strada Avram Iancu, așa cum a promis în primăvară primarul Florin Birta.

Lucrările pentru construirea pasajului Decebal au fost sistate săptămâna trecută după ce Primăria a descoperit că are de înlocuit o conductă veche din azbociment, ca să nu spargă asfaltul din nou anul viitor, iar modernizarea străzii Avram Iancu s-a împotmolit în lucrările la adâncimi de 7 metri în intersecția cu Parcul Nicolae Bălcescu.

Din vânători, vânaţi

Notărița Lucia Ochiş a fost inculpată pentru abuz în serviciu şi are interdicţie de a părăsi ţara, în faimosul caz al expertului auto Alexandru Lökösházy, incinerat şi lăsat fără avere de un cuplu de escroci.

DNA Oradea o acuză pe Ochiș că a legalizat un testament falsificat prin care averea expertului, de peste 1,8 milioane lei, a ajuns pe mâna lui Sebastian Burcă şi a Ghizelei Bălan, plasaţi sub control judiciar pentru instigare la abuz.

INTERVIUL BIHOREANULUI

„Sunt un tip serios

Liberalul Teofil Filimon a preluat funcția de viceprimar al Oradiei pentru ultimele două luni din mandatul actualului Consiliu Local, fără să știe ce va urma din noiembrie.

El a primit de la primarul Florin Birta, ca sarcini prioritare, accelerarea șantierelor grele, de la construcția pasajului subteran Decebal, modernizarea străzii Avram Iancu și înlocuirea liniei de tramvai din Calea Aradului până la modernizarea străzilor Gheorghe Doja și Sofiei, de pe dealurile orașului.

„Marile probleme ale orașului sunt în curs de rezolvare: infrastructura, aspectul clădirilor, parcurile industriale, creșterea calității vieții orădenilor...”, spune el.

TIMP LIBER

The Show Must Go On! 

Petrecerile în aer liber, care au tot mai mulți fani, continuă în Oradea și în septembrie. Faydee, The Motans și Anda Adam vin în perioada următoare la Out by Intense, Rivo Loco organizează, în premieră, un party stradal în spatele Casei Darvas La Roche, iar Hive Events îl aduce pe celebrul ATB.

OPINII

Strategia de plantare e beton!
de Mircea Chirilă

Interesantă strategia Primăriei de a identifica spații verzi degradate pe care apoi să le înierbeze după alte principii decât până acum. După ce mulți ani ne-am străduit să punem gazon perfect, să avem grijă ca el să fie impecabil tuns și permanent irigat, acum se merge pe alt sistem, preluat de afară. E vorba de plantarea unei vegetații care să nu mai fie atât de sensibilă, să nu trebuiască tunsă sau irigată, dar în schimb să dea un aer de naturalețe...

Apă la țară
de Adrian Criș

Mai mult de jumătate din comunele bihorene se laudă cu săli și terenuri de sport, ba și cu capele prin cimitirele sătești, făcute cu sute de milioane de lei încă din epoca lui Adrian Năstase, apoi din răposatele programe naționale de dezvoltare locală PNDL 1 și PNDL 2, gestionate de Elena Udrea și Liviu Dragnea, iar în ultimii trei ani și din Programul Național de Investiții Anghel Saligny. O treime, însă, nu au rețele de apă și canalizare, cu toate că lucrările pentru realizarea lor au început, în multe cazuri, cu mai bine de un deceniu în urmă.

PREMIILE LUI BIHOREL

Voi știți ce votați? Cum au fost rușinați consilierii locali din Oradea de o activistă de mediu; Avarie de weekend: La sfârșit de săptămână, ar fi bine să nu aveți nevoie de intervenția Companiei de Apă; Avion pe dreapta: O aeronavă Tarom avariată de furtună a rămas „uitată” pe Aeroportul Oradea; Nu pentru Puia (foto): Bolojan nu i-a aprobat avocat șefului de la DGASPC; Ales cu amânare: Judecătoarea Prahanca are o problemă cu pronunțarea de verdicte; Forţoşi la judecată: Cândva campioni de culturism, acum își arată mușchii prin instanțe. 

ACTUALITATE LOCALĂ

Pe unde o luăm?

La trei luni după alegerile locale, precedate de o campanie în care locuitori din Podgoria, dar și politicieni din USR și din PSD, au susținut că Ilie Bolojan intenționează să impună construirea Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei prin cartier, președintele Consiliului Județean a prezentat aleșilor bihorenilor trei variante de traseu desprinse din studiul de fezabilitate. Nici una nu e cea acuzată de protestatari. 

Lupta pentru pensii

În urma recalculării pensiilor pe baza Legii 360/2023, veniturile a 80% dintre pensionarii din Bihor vor fi majorate. Aproximativ 10% dintre deciziile de recalculare conțin, însă, erori, motiv pentru care titularii se pot adresa Casei de Pensii pentru verificarea dosarelor.

Alte teme: Bătălia pentru Bolojan: Ciucă, iritat că Lasconi îl propune premier pe șeful PNL Bihor; CAS Bihor reamintește: Asigurații peste 40 ani au dreptul la investigații gratuite pentru prevenție!; Doi părinți divorțați din Oradea, obligați să plătească daunele provocate de copilul lor; Atenție, orădeni! Tentativă de fraudă online cu abonamente OTL.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!