Luni, 3 noiembrie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Superţeparul Raita

Justiția a decis redeschiderea unei anchete inițial fuşerite, vizându-l pe afaceristul Călin Raita, care a luat bani pe apartamente neterminate, iar apoi și-a amenințat victimele ca ultimul borfaș.

În timp ce clienţii înșelați bat de trei ani drumurile parchetelor și instanțelor de judecată, „superconstructorul” jonglează cu firme și datorii de peste 110 milioane lei, continuând să ridice blocuri şi case pe care fie nu le finalizează, fie le vinde fără utilităţi

Din cauza proastei reputaţii cu care Călin Raita s-a pricopsit după ce şi-a păcălit clienţii, agentul de vânzări al firmelor acestuia a ajuns să îi ademenească pe creduli susţinând că dezvoltatorul este ba austriac, ba elveţian. Ăsta da, elvețian...

Corso (iar) în șantier

De săptămâna aceasta, strada Republicii din Oradea intră în reabilitare până în vara anului viitor, spre disperarea comercianților care își văd afacerile periclitate.

Lucrările de 12,4 milioane lei vizează înlocuirea pavajului degradat din granit cu plăci și dale din porfir, care vor reface vechiul model cu cercuri premiat în anii ’70, urmând să se desfășoare simultan pe toată strada. BIHOREANUL vă oferă toate detaliile.

„Hai că-i mai cer la fraier”

Un primar PSD din Bihor a ajuns în conflict cu un afacerist care i-a dat bani în campanie, în urma presiunilor venite dinspre... alegători.

După ce s-a codit luni întregi să-i închidă barul, ai cărui clienți i-ar fi terorizat pe localnici, edilul din Bratca, Dan Precup, l-a amendat pe patronul-sponsor, care ripostează acuzându-l că e persecutat fiindcă a refuzat să mai „cotizeze” la politican.

Calendar pe 25 de ani

Cu ocazia celor 25 de ani de la apariție, BIHOREANUL a pregătit un calendar aniversar. Am ales din fiecare an al acestui sfert de veac un subiect de primă pagină, pentru a ne aminti, împreună, prin ce am trecut și cu cine am avut de-a face.

De aceea, ne cerem iertare răufăcătorilor care lipsesc, pentru că nu i-am putut imortaliza pe toți, așa cum merită...

Lumini de noiembrie

Agenda Oradiei abundă în evenimente și în această lună, de la o nouă ediție a festivalului de jazz la concertul lui Thomas Anders.

Casa Darvas - La Roche va găzdui lucrări valoroase nemaivăzute la Oradea, iar pe scena Teatrului Regina Maria se va juca o celebră piesă a lui Arthur Miller. BIHOREANUL vă prezintă tot ce e de știut.

OPINII

Adrian Criș: Un pariu riscant

CJ Bihor și Primăria Oradea sunt gata să pună în joc, în următorii trei ani, o sumă serioasă - 18 milioane lei - pentru „promovarea turistică a județului pe piețele internaționale relevante”. Pentru asta, vor angaja, printr-o licitație internațională, o agenție specializată care să „vândă” Bihorul ca destinație turistică dezirabilă...

Mircea Chirilă: Un oraș îmbătrânit, capitala Tineretului

Oradea a câștigat desemnarea drept Capitală a Tineretului pentru anul viitor. Faptul că am concurat cu Tulcea, Deva și Bistrița arată cam în ce companie ne scăldăm. Sau că diferența între noi și Cluj e uriașă, de vreme ce orașul de pe Someș a fost deja Capitală europeană a Tineretului.

PREMIILE LUI BIHOREL

Ce se întâmplă, doctore? Sebastian Lascu urmează să fie numit city manager al Oradiei; Mega-proces eșuat: De ce a pierdut Ciprian Mega procesul pentru biserica din Rogerius; Restructurare din răzbunare: Primarul din Giriș vrea să scape cu orice preț de pilele fostului edil; Sperietoarea din parcare: Accesul la parkingul Iosif Vulcan din Oradea arată deplorabil; Concurs degeaba: Primăria Lugașu de Jos n-a avut noroc de șoferii angajați degeaba; Cu toată căldura: Cum jonglează Termoficare Oradea cu agentul termic...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!