Luni, 27 iulie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Soacra câștigătoare

BIHOREANUL dezvăluie cum a cumpărat un controversat primar din Bihor pensiune la mare, la „reducere”, pe numele soacrei pensionare, cu ajutorul unui prieten abonat la banii comunei.

Edilul UDMR din Lugașu de Jos, Sorban Levente, a participat la o licitație cu patronul a trei firme care prosperă din contracte cu Primăria și cu firme din subordinea instituției, dar care l-a concurat doar de formă, ceea ce i-a permis primarului să adjudece imobilul cu o treime sub prețul de pornire.

Békési Csaba, președintele ANPC: „Nu este rolul nostru să facem public shaming”

Numit la conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor după 13 ani în fruntea Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Bihor, orădeanul Békési Csaba spune că vrea să schimbe relația instituției cu mediul de afaceri: controale bazate pe risc, sancțiuni explicate și mai puțin „public shaming”.

Într-un interviu acordat BIHOREANULUI la 100 de zile de la instalare, președintele ANPC vorbește deschis despre lipsa de personal din instituție, despre corupție și problemele reclamate de români.

Belșug pe hârtie

Noua strategie de turism a Bihorului propune investiții de peste 340 milioane de euro în următorul deceniu și un slogan discutabil pentru județ.


Foto: Ovi D. Pop

Bihorenii sunt invitați să dezbată strategia care promite un parc de distracții în Băile Felix, o stațiune montană all-season în Apuseni și peste 1.000 de kilometri de trasee turistice, multe dintre investiții având, însă, surse de finanțare incerte.

Din criză în criză

După ședința de Guvern de joia trecută, premierul interimar Ilie Bolojan a trecut în revistă o listă lungă de urgențe care apasă simultan asupra Executivului: jaloanele de care depind 4,6 miliarde de euro din PNRR, legea salarizării, publicarea declarațiilor de avere, blocajul de la Cadastru, piața carburanților și avalanșa cererilor de angajări din spitale.

Mesajul său a fost limpede: Guvernul nu mai are timp pentru amânări, dar nici bani pentru soluții pripite, fiecare decizie fiind legată de riscul pierderii unor fonduri, al creșterii cheltuielilor sau al apariției unei noi crize.

Pașoptistul Z

Un tânăr orădean care a terminat cu onoruri o universitate din Marea Britanie se întoarce acasă ca să schimbe școala prin puterea propriului exemplu.

Gojdist zecist și meditator pentru copii din zone defavorizate, preparator pentru colegii „boboci” și absolvent cu First Class în Anglia cu o licență despre Oradea natală, Ștefan Abrudan visează să revină ca profesor la liceul al cărui produs se declară. BIHOREANUL vă face cunoștință cu el...

FITO din nou!

După un an în care n-a putut fi ținut, Festivalul Internațional de Teatru revine în calendarul cultural al Oradiei.

Între 10 și 20 septembrie, festivalul include 20 de spectacole, între care montări după Rebreanu, Kafka și Ionesco, producții din Chile, Letonia și Republica Moldova, dar și creații recente ale teatrelor orădene.

OPINII

Mircea Chirilă: Ilie, cheia-i la Președinție!


Inquam Photos / George Călin

Ilie Bolojan nu-și cruță de obicei oponenții. Dar când e vorba despre relațiile sale cu Nicușor Dan, spune că „sunt instituționale”. Într-un limbaj de Birtin, mai puțin diplomatic, asta înseamnă că e o relație de rahat, pentru că președintele a vrut să-i spargă partidul și să-l termine politic, toate pentru a mai prinde un mandat la Cotroceni...

Adrian Criș: Statul la azil

Devine din ce în ce mai evident ceea ce știa, de fapt, toată lumea și înainte de scandalul Dumbrava: statul nu poate poza în salvator. Ani la rând, instituțiile sale i-au trimis lui Pașca bolnavi, persoane cu dizabilități, oameni fără familie și fără adăpost, fiindcă nu aveau unde să-i ducă. Statul s-a folosit de Pașca. Atât timp cât i-a fost soluția utilă, a tolerat-o. Când a devenit scandal, a descoperit brusc legea.

PREMIILE LUI BIHOREL

Eclipsă de Lună: Mecanismul unic din turnul Bisericii cu Lună din Oradea s-a oprit; Zece din burtă: Diferențe enorme între notele de la definitivare și cele de la inspecțiile în clasă; Schimbare de macaz: Spitalul CFR devine Spitalul Universitar Oradea; Revărsare imobiliară: Despre afacerile cu terenuri ale directorului ABA Crișuri, Pásztor Sándor; Bătaia, tehnică dentară: Un tehnician dentar din Oradea care s-a dat în spectacol în trafic a primit un „implant” cu suspendare; Primăria înainte de toate! Reabilitarea Sălii Florica Ungur din Oradea trebuie să mai aștepte...

ACTUALITATE LOCALĂ

Restricții de apă în 8 localități din Bihor, debite foarte mici ale cursurilor râurilor; Aproape 11.500 de bihoreni din 13 localități s-ar putea încălzi pe gaz din iarnă; Scoși din azilele de la Dumbrava și „uitați” în spitale; FC Bihor începe noul sezon al Ligii a II-a acasă, cu Unirea Slobozia; Oradea și Szolnok vor legătură directă prin autostradă; Lacul Leșu a ajuns umplut la 15% din capacitate; Evadare ca-n filme: O familie din Oradea a fugit din comunism cu mașina pe calea ferată...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!