Luni, 22 noiembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, alături de suplimentul de educaţie ecologică Oradea noastră. Dintre subiectele noii ediţii:

Vine criza!

Se anunţă cea mai grea iarnă după căderea comunismului, cu facturi dublate la gaze şi scumpirea încălzirii cu 60%, la un preţ usturător de 525 lei/gigacalorie. 

Inflaţia ajunsă la un nivel record de 7,9% sărăceşte populaţia, confruntată cu majorarea în lanţ a preţurilor produselor şi serviciilor, cauzată de explozia tarifelor la energie şi combustibili, care ar putea culmina anul viitor cu majorarea preţurilor alimentelor şi cu 50%. BIHOREANUL vă explică ce se întâmplă şi ce ar putea să urmeze...

De 3 x plagiat

Premieră ruşinoasă pentru România, dar mai ales pentru Universitatea din Oradea: un profesor străin a dovedit, în faţa judecătorilor, că a fost plagiat grosolan de o colegă de breaslă din oraşul de pe Crişul Repede.

Ignorat de Universitate, Martin Hollins şi-a căutat dreptatea în instanţă, şi bine a făcut, pentru că trei instanţe au confirmat că Simona Cavalu (foto jos) i-a furat munca. Demonstrând, din nou, şi că instituţia orădeană de învăţământ superior este neputincioasă în a-şi curăţa uscăciunile...

Simona Cavalu

Fabrica de vaccinaţi

Peste 3.000 de certificate false de vaccinare anti-Covid cu serul Johnson & Johnson au fost eliberate unor persoane din Bihor, Satu Mare şi judeţele învecinate, care în realitate nu au fost imunizate, dar au plătit între 250 şi 300 euro pentru a avea documente cu care să poată circula în voie.

Aşa reiese din ancheta procurorilor DNA Oradea declanşată în cazul filierei de la centrul de vaccinare din Punctul de Frontieră Petea, între membrii căreia se numără cel puţin un pion din Bihor: Voichiţa Camelia Sim, asistentă medicală angajată a Direcţiei judeţene de Sănătate Publică, intermediar în afacere, pe post de "curier" al şpăgilor şi "recrutor" de clienţi.

Cum s-ar putea preveni astfel de fraude? BIHOREANUL a încercat să obţină un răspuns de la factorii locali de decizie...

Şpăgar scăpat

Un poliţist de la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, condamnat de Tribunalul Bihor la 4 ani de închisoare cu executare pentru o mită de 500 lei de la un şofer, a fost scăpat de închisoare de magistrații Curții de Apel Oradea. Aceștia i-au micșorat și apoi suspendat pedeapsa, așa încât agentul șef adjunct Dănuţ Babău, 48 ani, să nu ajungă, de fapt, după gratii, în ciuda dovezilor de corupție strânse de procurori.

Asta chit că frontieristul n-a fost deloc de bună-credinţă, ba dimpotrivă: şi-a negat faptele până în ultima clipă, în ciuda evidenței, și a tergiversat cât a putut procesul.

Greu de înțepat

Cu un an în urmă, omenirea își punea speranța într-un vaccin care să prevină îmbolnăvirea în urma infectării cu Covid. La începutul anului, când serurile au devenit disponibile, unii s-au grăbit să se vaccineze, dar cei mai mulți au renunțat, după ce autoritățile, în frunte cu președintele și premierul, au declarat pandemia învinsă.

Valul IV a fost un duș rece, cu mai multe îmbolnăviri și decese decât în cele precedente, însă campania de vaccinare continuă să se deruleze lent, iar Bihorul nu face excepție, fiind în coada clasamentului. BIHOREANUL a încercat să afle de ce.

Cele Trei Crișuri

Tradiția asociațiilor și a fundațiilor culturale, care promovau felurite învățăminte către populație, are rădăcini în Bihor încă din perioada interbelică.

Timp de peste două decenii, Asociația Cele Trei Crișuri s-a ocupat de răspândirea științei și culturii, mai cu seamă românești, în rândul bihorenilor. Aflaţi din BIHOREANUL istoria acestei asociaţii.

TIMP LIBER

Un altfel de Crăciun

După un an de pauză, cauzată de ştiţi voi ce, Târgul de Crăciun face un come-back în agenda publică a Oradiei.

Ediţia din acest an va fi deosebită de altele, căci se va ţine cu respectarea mai multor restricţii. Vor lipsi concertele, cel puţin cele „mari”, care în vremuri pre-pandemice adunau în centrul oraşului mii de orădeni. Chiar şi aşa, atmosfera feerică a sărbătorilor nu va lipsi, fiind creată cu ajutorul lui Moş Crăciun, al unui brad impunător şi al unor „personaje” care vor poposi pentru prima oară în centrul urbei...

ORADEA NOASTRĂ

Hotel prădat

Oradea şi-a căpătat faima unui oraş în care clădirile monument strălucesc, dar nu toate bijuteriile arhitecturale ale urbei au parte de această soartă. Pe Corso, la intersecţia cu noua stradă pietonală Aurel Lazăr, fostul Hotel Parc lasă impresia că se va degrada până la dispariţia definitivă.

Lucrările de reabilitare pornite anul trecut s-au oprit brusc şi, de parcă aspectul de dărăpănătură nu ar fi destul, clădirea a fost şi prădată de hoţi.

Brigada reciclării

În fiecare zi, pe străzile din oraş, o echipă de şase oameni fac o treabă murdară, la propriu: verifică gunoaiele aruncate de orădeni.

Demarate de o lună, la iniţiativa Primăriei, controalele sunt menite să scoată la iveală dacă cetăţenii respectă colectarea separată a deşeurilor şi să-i sancţioneze pe cei care nu o fac. Nu scapă de verificări nici asociaţiile de proprietari, unde dezordinea din containerele de gunoi e mult mai mare decât la case.

Oradea ieri, Oradea azi: Istoria Muzeului Militar

Muzeul Militar orădean funcționează în clădirea din Calea Armatei Române 24/A, construită în 1895 în stil secession vienez. Cu parter și un etaj, incluzând spații generoase, inclusiv o sală de bal, aceasta a fost folosită de armata austro-ungară pentru birouri și diverse spectacole, militarii neavând posibilitatea de a participa la activități culturale în oraș.

Roxana Vașca, manager în cadrul RER Vest: „Respectarea regulilor păstrează oraşul curat”

De când Primăria a început să controleze pubelele orădenilor, Roxana Vaşca (foto jos), managerul departamentelor de salubrizare menajeră şi RFID în cadrul RER Vest, constată îmbunătăţiri, chiar dacă timide, în modul în care oamenii îşi aruncă gunoaiele. Semn că, în faţa amenzilor, unii încep să-şi revizuiască atitudinea...

Licenţiată în ştiinţe economice, dar şi în arte, domeniu pe care l-a studiat în străinătate, Roxana s-a alăturat echipei RER Vest în primăvară, după 11 ani în care a lucrat în sistemul bancar. După ce a răspuns de implementarea sistemului RFID (de monitorizare a frecvenţei cu care se goleşte fiecare pubelă, prin microcipuri), recent a preluat şi responsabilitatea colectării deşeurilor menajere. Din birou sau de pe teren, managerul urmăreşte cu atenţie cum golesc colegii ei pubelele şi containerele clienţilor, dar şi ce conţin acestea. „Ţine de responsabilitatea fiecărui orădean în parte să îmbunătăţim gradul de colectare separată”, spune ea.

OPINII

Cum am păcălit pandemia
de Mircea Chirilă

Există trei metode prin care oamenii pot rezolva problema imunizării. Prin vaccinare, prin ATI și prin Vama Petea. Nu este ilegal să refuzi vaccinul, dar e criminal să-l fentezi, pentru că dai peste cap toate statisticile cercetătorilor, îi înșeli pe cei de lângă tine, familie, colegi, prieteni, și până la urmă îi bagi în ceață totală pe medici, care nici așa nu mai știu de capul lor.

Oameni mici, mize mici
de Adrian Criş

Retrogradat de propriul partid dintr-un post de eurodeputat într-unul de consilier local în Oradea, PSD-istul Emilian Pavel a oferit vinerea trecută, în ședința „parlamentului” municipal, o mostră de satisfacție pigmee.