Luni, 29 iunie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele ediţiei: 

Lotus face legea! 

Noul restaurant construit de firma Lotus Center în zona zero a Oradiei, pe malul Crişului Repede, nu respectă proiectul care a câştigat concursul Primăriei.

Fără să scoată un cuvânt despre asta, şefii municipalităţii au aprobat, pe rând, toate solicitările de extindere pe domeniul public ale companiei lui Alexandru Mudura junior, astfel încât cel mai nou şi mai "de fiţe" local al oraşului a crescut pe încă un nivel, iar zona de promenadă promisă orădenilor a fost înlocuită cu o construcţie de un aspect arhitectural îndoielnic, contrastant cu clădirile din jur. 

Psihologi în război 

Scandal la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea, unde un fost student ameninţă profesorii că le va dezvălui abuzurile.

Psihologul Răzvan T. Coloja pretinde că în ultimii patru ani a înregistrat tot ce a mişcat în facultate, căutând răzbunarea faţă de profesoara Alina Decsei-Radu, care l-ar fi umilit, aceasta ripostând că fostul student are nevoie de tratament, fiind un paranoid periculos. Cine are dreptate și până unde se va ajunge?

"Nu regretăm nimic!"

Experienţa medicilor orădeni infectaţi cu coronavirus după ajutorul dat în Republica Moldova este descrisă, în premieră, prin BIHOREANUL, de unul dintre membrii echipei UPU-SMURD Bihor.

Deşi devenită "caz" Covid, la fel ca alţi trei colegi, dr. Claudia Dascălu afirmă că ar repeta oricând misiunea în Moldova, dar e dezamăgită că românii de acasă, după ce i-au numit eroi pe doctori, îi acuză acum de "tortură" şi că ar lua bani ca să mintă că boala ucide. 

Toţi contra Bolojan

Partidele pregătesc alegerile locale cu ambiţia să reducă scorul liberalilor lui Ilie Bolojan, dar pentru a face cu ei o coaliţie la Primăria Oradea şi la Consiliul Judeţean Bihor. În timp ce PSD a anunţat tandemul Emilian Pavel - Ioan Mang, BIHOREANUL deconspiră candidaţii ţinuţi încă la secret de celelalte formaţiuni.

PNL continuă aproape sigur cu Bolojan în Oradea şi are la CJ trei variante, toate câştigătoare, UDMR îl "dezgroapă" pe Cseke Attila pentru Primărie şi-l înlocuieşte la Judeţ pe compromisul Pásztor Sándor cu un văr al lui Szabó Ődőn, iar USR-PLUS vrea o doamnă viceprimar şi alta vicepreşedinte la CJ. 

Judecată cu încetinitorul

Tribunalul Bihor a pronunţat primul verdict într-un dosar tergiversat vreme de 6 ani, vizând o fraudă de 14 milioane lei orchestrată de cunoscutul interlop Mihai Carmen Pandel.

În timp ce Pandel s-a ales cu 8 ani de detenţie, complicea lui, György Mónika, a încasat 7 ani şi 8 luni de închisoare, femeia fiind denunţătoarea fostului adjunct al Poliţiei Bihor, Ioan Brîndaş, care îi împrumuta bani cu camătă, dar şi a unui fost poliţist de frontieră pe care-l şpăguia cu zahăr, bani şi bilete de loterie. 

Mihai Jurca, director executiv Visit Oradea: "Pregătim gratuităţi pentru turişti"

De curând, platforma turistică European Best Destinations a declarat Oradea ca fiind una dintre cele mai sigure destinaţii europene în această perioadă. "Dacă te întrebi unde să pleci, răspunsul este Oradea!", au îndemnat liderii platformei. 

Într-un interviu acordat BIHOREANULUI, directorul executiv al APTOR, Mihai Jurca, vorbeşte despre încercările de revitalizare a tursmului, grav afectat de pandemia de Covid-19, anunţă gratuităţi pentru cei care vor ajunge în Oradea şi cântăreşte care sunt şansele să ne distrăm la Oradea FestiFall. 

Totul pe faţă!

Eficient şi energic, primarul Ilie Bolojan conduce cu mână de fier, arătând lipsă de transparenţă cu privire la modul în care administrează Oradea.

Liderii opoziţiei din Consiliul Local acuză municipalitatea că le pune la dispoziţie proiectele de hotărâri cu întârziere, că nu publică toate hotărârile pe site, pentru a nu putea fi consultate, şi că refuză să transmită dezbaterile online. BIHOREANUL vă prezintă cum stă Primăria orădeană la capitolul transparență.

Artista sprâncenelor 

O tânără plecată din Oradea a ajuns una dintre cele mai cunoscute "pictoriţe" de sprâncene din Marea Britanie.

Laura Ciordaş aplică tehnica microblading, adică desenează cu pigmenţi fiecare fir de sprânceană, iar măiestria ei a făcut-o celebră în UK şi i-a asigurat cliente chiar şi din familii regale. 

ACTUALITATE LOCALĂ

Furnizor pentru "VIP-uri"

Un tânăr de 30 de ani a fost reţinut, iar ulterior arestat pentru 30 de zile, fiind prins în flagrant de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate (BCCO) şi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Oradea, după ce a vândut 62 de pastile ecstasy în schimbul sumei de 2.500 lei. Din câte se pare, acesta era furnizorul unor „VIP-uri” care frecventau cercurile exclusiviste din Oradea. BIHOREANUL vă spune despre cine e vorba...

Certuri între putere şi opoziţie în Consiliul Local Oradea. Bolojan: "Nu fiţi greţoşi!"

A fost o şedinţă tensionată, joi, în Consiliul Local Oradea, unde aleşii au fost chemaţi să voteze 70 de proiecte, între care şi unul privind aprobarea majorării costului mediu lunar de întreţinere în creşe pentru anul şcolar 2020-2021, care automat înseamnă şi creşterea contribuţiei plătite de părinţi. "Nu fiţi greţoşi!", le-a spus primarul reprezentanţilor PSD, care susțineau că Oradea are printre cele mai mici salarii din țară. 

Alte ştiri: S-a deschis noua parcare subterană de pe strada Independenţei; N-a rezistat nici o săptămână! Drumul expres a început să crape; Şeful ABA Crişuri, despre defrişările de pe Peţa: Vom face plantări unde legea ne permite; Spitalul Municipal a externat primii pacienţi cu Covid asimptomatici; Armă artizanală şi muniţie letală, descoperite de poliţişti în Bihor etc.