Luni, 7 august, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Foame de bani

Primăria Oradea vânează datornicii, după ce Guvernul i-a dat o gaură de 25 de milioane de euro prin nedecontarea la timp a banilor pentru proiectele europene.

Municipalitatea a dublat anul acesta, la peste 12.400, somațiile de plată transmise restanțierilor și îi pune la plată, în premieră, pe baza datelor luate de la Ministerul Turismului și de la Autoritatea Rutieră Română, inclusiv pe orădenii care își închiriază locuințele în regim hotelier de tip Booking și Airbnb, precum și pe cei care fac Bolt și Uber.

Taxa specială a stârnit revolta orădenilor. „O să dau Primăria în judecată. Nu plătesc! Stau toată ziua blocat în trafic și îmi sparg mașina în gropi”, protestează un șofer de Bolt.


(foto: Visit Oradea)

Sextape de Binş

Anchetă în surdină la Poliţia Beiuş, pornită după păţania de „cascadorii râsului” a unui fost politician din Beiuş, retras din viaţa publică.

După o noapte fierbinte cu o tânără care i-ar putea fi nepoată, amorezul s-a trezit cu mesaje în care i se cereau bani ca să nu fie dat în vileag filmuleţul cu partida de sex. Atât doar că reacţia n-a fost cea pe care şantajistul o aştepta, căci bărbatul a cerut imediat ajutorul poliţiştilor...

Bani din piatră seacă

O agenţie imobiliară din Tărian, patronată de un cuplu din Oradea, e anchetată pentru că a transformat o proprietate într-o balastieră uriaşă din care, total clandestin, se extrăgea piatră şi nisip pentru a fi vândute firmelor ce construiesc șoseaua dintre centura Oradiei şi A3.

Descoperirea au făcut-o săptămâna trecută comisarii Gărzii de Mediu Bihor şi inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, care au constatat că angajații firmei au scos ilegal aproape 95.000 de tone de balast, dar şi că au distrus şi o mare parte din două arii protejate...

Cultură cu daune

Între dezvoltatorii care vor să facă blocuri în centrul Oradiei și Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Bihor, pe lângă care funcționează Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI), se desfășoară un război în toată regula.

Firmele acuză funcționarii DJC și membrii CZMI de abuz de putere, pentru că, deși respectă regulile speciale valabile pentru ansamblul protejat Centrul Istoric, proiectele le sunt blocate arbitrar și ilegal. Iar pentru că suferă pierderi, mai nou pretind despăgubiri uriașe. BIHOREANUL vă prezintă detaliile acestor controverse.

Accident sau neglijență?

Un copil ucis de alt copil, din joacă. S-a întâmplat în Oradea, povestea răvășitoare ieșind la suprafață zilele trecute, când Judecătoria Oradea a pronunţat primul verdict în cazul şocant al băiețelului de 6 ani din Oradea care, în vara lui 2020, a murit după ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii.

Hotărârea instanţei dezvăluie că fapta a fost comisă tot de un copil, cu doar un an mai mare. BIHOREANUL vă prezintă o întâmplare dramatică, cu multe învățăminte.

„Nu îmi doresc să fiu erou”

Subcomisarul Paul Filimon, protagonistul reportajului Recorder privind divulgarea de informații din bazele de date de către angajați ai Poliției Bihor, i-a scris ministrului de Interne, cerându-i să urgenteze verificările privind cazul său, dar și să-și prezinte poziția față de polițistul-influencer Marian Godină, care i-a pus la îndoială susținerile.

În scrisoarea deschisă trimisă BIHOREANULUI, ofițerul denunță o nouă cercetare pe care o consideră abuzivă împotriva sa, comandată chiar de șefii IPJ Bihor.

Sărbătoare în ogradă

Într-o gospodărie țărănească din Husasău de Tinca simplitatea nu doar că este apreciată, ci chiar i se dedică un festival... Toți cei care vor să se (re)apropie de frumusețile vieții de la sat și să se bucure de recolte sunt chemați la GrâuFest, un eveniment ce cuprinde un târg cu produse tradiționale, numeroase ateliere - de preparat bere, de modelat lut, de țesut la război -, alături de concerte, povești la umbra pomilor și proiecții de filme.

PREMIILE LUI BIHOREL

Bună dimineața, Romi! Cum s-a trezit liderul clanului Neguș cu mascații peste el; Pe peretele policlinicii Spitalului CFR din Oradea mai atârnă afișe din socialism! Genialii din Primăria Oradea au dat-o în bară cu licitația pentru cantina de incintă; Cine e PSD-istul care, în ciuda reformei din sistemul bugetar, îți ține ocupat postul de manager public al județului? Ca să blocheze Oradea Pride, bisericile au rezervat toate zonele publice! Cum a rămas șeful Poliției Bihor fără acces la informațiile secrete?

OPINII

Mircea Chirilă: Fără șantiere, fără stadion

La cum merg însă lucrurile, cred că pe noi, orădenii, în curând ne așteaptă decenii de liniște. Banii de la UE se vor termina, pentru că trebuie ajutați și alții, vezi Ucraina. Iar actuala clasă politică nu va avea curajul să se atingă de pensiile speciale, așa că nici prin PNRR nu vom vedea o lețcaie.

Adrian Criș: Tot despre pasaje. Pro!

În timp ce unii orădeni militează pentru drepturile pietonilor, alții pentru cele ale bicicliștilor, iar pentru drepturile șoferilor ei înșiși, eu sunt deschis pentru drepturile tuturor și, implicit, pentru amenajarea a cât mai multe zone pietonale, a cât mai multe piste pentru bicicliști și a cât mai multe străzi și pasaje sub și supraterane. Atât pe arterele de la marginea Oradiei, cât și pe cele din oraș.

Mircea Ursuța: Contravențiile rutiere vor putea fi contestate „acasă”

După o întreagă „telenovelă”, începând cu data de 27 iulie 2023, sancțiunile contravenționale în materie rutieră pot fi contestate și la instanța de domiciliu a persoanei sancționate. Această lege reprezintă finalul unui demers legislativ tipic românesc..

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!