Luni, 18 mai, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Coridorul de (i)mobilitate!

Din weekend, bulevardele Magheru și Republicii se închid pentru șantierele pasajelor subterane de la Crișul și Gară, ce vor dura aproape doi ani. Investiția de peste 278 milioane lei vizează amenajarea coridorului de mobilitate de-a lungul bulevardelor, inclusiv prin înființarea unei benzi separate pentru transportul în comun.

Pe durata lucrărilor, circulația tramvaielor va fi înlocuită cu autobuze, parcările dispar și accesul pietonilor se restrânge, iar întreg traficul de pe o distanță de 1,5 kilometri va fi deviat pe străzile Ecaterina Teodoroiu, Mihai Eminescu și altele adiacente, mult mai înguste, ceea ce se va lăsa cu aglomerații permanente și nervi întinși.

Vină împărțită

Localnicii din Parhida cer ca și fermierul care l-a găzduit pe criminal să fie tras la răspundere. BIHOREANUL a aflat că ucigaşul fetei de 18 ani, Bóné József-Zsolt, hărțuise anterior o altă practicantă de 15 ani, iar psihiatrii care l-au expertizat îl descriu ca fiind un psihopat sadic cu discernământ

BIHOREANUL a fost în comunitatea care acum „fierbe” şi îl acuză pe patron că a lăsat mai multe tinere, aflate în răspunderea lui, la discreția unui monstru...

Asta-i România!

Verdictul Guvernului despre companiile de stat și administrațiile din România: sunt supradimensionate și ineficiente, unele inclusiv în Bihor.

Statul nu știe precis câți angajați are, deși salariile lor costă aproape cât deficitul bugetar, localitățile se dezvoltă inegal, iar multe primării nu colectează impozite nici cât să-și plătească funcționarii și nu sunt interesate nici de banii de la UE. BIHOREANUL vă prezintă cum stăm...

Crișuri însetate

După o primăvară săracă în precipitații, seceta s-a instalat în Bihor mai devreme decât în ultimii ani, prevestind o vară cu deficit de apă și restricții la consum.

Bihorul intră în vară cu debite foarte scăzute ale râurilor, lacuri pe jumătate goale și pânza freatică coborâtă și cu 3 metri, ceea ce deja produce pagube în agricultură și ar putea declanșa restricții pentru marii consumatori de apă.

Adio, AUR!

Patru consilieri AUR Bihor, inclusiv fosta șefă a filialei, au fost dați afară din partid și pierd mandatele.

Un ales local a refuzat să-și mai achite cotizațiile după ce în Bihor a fost făcut parlamentar un „băsist” din București, alții doi pentru că i-a umilit o deputată din Satu Mare, iar consiliera județeană Diana Noane, fiindcă a fost „țepuită” la buznar.

„Transplant” mortal

Inevitabilul s-a produs: copacii mutați din calea șantierului de pe Calea Aradului s-au uscat, așa cum BIHOREANUL a prevăzut.

Dintre cei 15 arbori relocați în urmă cu doi ani, cu un utilaj special adus din Ungaria și pentru care Primăria Oradea a plătit peste 81.000 lei, doar unul a înfrunzit, 9 fiind deja tăiați, 2 sunt uscați, iar 3 abia mai rezistă.

Mai… e de ieșit

Conferințele Dilema, Sounds of Oradea, Mihai Bobonete, Taraful Rutenilor și Bosquito oferă un mix eclectic de evenimente pentru finalul primăverii și începutul verii.

Agenda următoarelor săptămâni aduce conferințe despre „dilema firească a identității”, sporturi urbane în Piața Unirii, petreceri în grădină, precum și seri cu operetă vieneză, muzică de film și pian clasic.

OPINII

Adrian Criș: Se caută un Păcălici


Inquam Photos / Octav Ganea

PSD fuge de guvernare ca dracul de tămâie, dar de putere nu vrea să se despartă. De aceea, băieții din Kiseleff, în conlucrare cu „mediatorul” de la Cotroceni, caută un Păcălici, pe care ei îl numesc Tehnocrat, din spatele căruia rozătoarele să mișune în continuare prin cămări. Ei să agonisească, Tehnocratul să răspundă.

Mircea Chirilă: Când vin alții să ne facă parcuri

E interesant că tocmai clujenii au venit să ne facă parcuri. Ei, care au unul singur mai mare, și acela făcut cu decenii și decenii în urmă. Probabil se așteptau ca iobagii din Bihor să-i aștepte pe marginea drumului, în speranța că vor fi angajați. Iar acum se miră că n-au găsit forță de muncă...

Mircea Ursuța: Un „pumn în față” la adresa statului de drept

Modul în care un guvern demis pune pe ordinea de zi o ordonanță de urgență avizată și constată doar avizul, fără a o readopta (și o trimite la publicare), deși textele actelor normative și principiile de drept sunt clare, reprezintă un „pumn direct în față” la adresa democrației și a statului de drept.

PREMIILE LUI BIHOREL

Căpușele lui Bolojan: Cum a ajuns directoarea Bibliotecii Județene secretar de stat fără să știe; Se sting luminile roșii! Săli de jocuri de noroc din Oradea se închid una după alta; Lemnul trece, leafa merge: Frații „Pădurăruși” - unul reținut de Poliție, celălalt iertat de Justiție; Sancționare cu amânare: Sistemul care îi va „arde” automat pe orădeni, în funcțiune de la 1 iunie; Hazna colectivă: Stau cu blocul pe un subsol plin de fecale și nu fac nimic; BIHOREANUL Bau-Bau: Șeful Ordinului Premonstratens din Oradea nu mai poate de ziarul nostru.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!