Luni, 26 octombrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

După 20 de ani. Mergem mai departe!

Săpămânalul BIHOREANUL împlinește 20 de ani de existență. Despre acest lucru scrie diectorul Mircea Chirilă, în stilul propriu, amintind că „dacă Alexandre Dumas a avut strălucita idee să continue povestea nemuritoare a muschetarilor și să ni-i arate după 20 de ani, hai să fac și eu la fel, dar invers; să vedeți cum eram noi acum 20 de ani”.

„Am creat, în acești 20 de ani scurși, o comunitate de invidiat, ce depășește cu mult granițele Bihorului. Articolele BIHOREANULUI ajung azi la peste 240.000 de oameni”, scrie și redactorul șef Florin Ciucaș, subliniind că „este un bun prilej de a mulțumi celor care au făcut și fac posibilă această „aventură” numită BHOREANUL, care se încăpățânează să dăinuie”.

Cod roşu de Covid 

O serie de recorduri negative în criza sanitară obligă autorităţile din Bihor să arunce în luptă toate resursele încă disponibile. 
După ce săptămâna trecută s-au depistat în medie 126 îmbolnăviri pe zi, secţia ATI a Spitalului Municipal Oradea a fost în premieră ocupată integral şi câteva ore n-au existat deloc paturi pentru noi internări, capacitatea de Terapie Intensivă a fost sporită cu ultimele 10 paturi din rezervă, iar cea de spitalizare, prin reactivarea ca unitate suport a Spitalului de Recuperare din Felix. Începe, însă, deficitul de medici şi medicamente!

BIHOREANUL vă pune la curent cu detaliile unei pandemii pe care prea mulți o bagatelizează...

Poliţia lui Victoraş

BIHOREANUL a aflat amănunte din dosarul deschis pe numele celor patru poliţişti anchetaţi pentru că au fost complici la năzbâtiile penale ale lui Victor Micula.

O poliţistă l-a învăţat pe fiul magnatului Viorel Micula cum să caute informaţii în bazele de date ale MAI, alţi doi l-au scăpat de o amendă, iar un agent l-a costumat în uniformă ca să poată percheziţiona un interlop pe care-l reclamase chiar el că se urcase drogat la volan.

Anchetă „deshumată”

Tribunalul Bihor a dispus redeschiderea urmăririi penale în dosarul misterioasei morţi a expertului auto orădean Alexandru Lökösházy.

Bătrânul a fost găsit anul trecut incinerat într-o urnă, iar averea sa, de sute de mii de euro, a fost revendicată de o tânără şi de concubinul acesteia, în baza unui testament olograf dubios, desfiinţat de expert tocmai când procurorii abandonaseră ancheta ajunsă într-un impas.

Parcări cu handicap

Primăria Oradea încalcă drepturile persoanelor cu dizabilităţi, construind parcări cu prea puţine locuri rezervate acestora.
Deși legea impune ca orice parcare să aibă minimum 4% din totalul locurilor dedicate persoanelor cu dizabilităţi, prevederea este ignorată în oraș, unde toate construcțiile noi au doar 1% din locuri amenajate pentru şoferii cu handicap. Vezi ce „argumente” au reprezentanții municipalității...

La mai mare!

Noul primar al Oradiei, Florin Birta, supune dezbaterii publice proiectul fiscalităţii locale pe anul viitor, bazat pe câteva majorări de taxe și tarife.

Pe lângă indexarea birurilor cu rata inflației, de 3,8%, municipalitatea propune supra-impozitarea cu 50% a locuințelor încălzite pe lemne, taxarea celor închiriate prin Airbnb, scumpirea parcărilor din centru și a intrării la Aquapark, ștrand şi Zoo.

„E anormal să locuim într-un oraș cu rețele de încălzire și gaz trase la poartă, iar noi să ne încălzim cu lemne și să poluăm aerul din jur”, argumentează edilul. 

La iarnă va fi cald!

CET-ul orădean va intra în iarnă cu o nouă centrală termică supusă unei revizii generale și cu rezervele de gaz asigurate până în luna mai. Cel puțin așa promite Termoficare Oradea.

În pregătirea sezonului rece, societatea a înlocuit peste vară o jumătate de kilometru de rețea magistrală și aproape un kilometru de rețea secundară cu risc de avarie, precum și 123 de contoare de căldură și de apometre, pentru a evita întreruperea încălzirii în sezonul rece.

Școala de Jandarmi

Știați că Universitatea din Oradea s-a născut pe locul unei foste „pepiniere” de oameni ai armelor? Veche de peste 170 de ani, Jandarmeria bihoreană a avut un centru de pregătire relevant la nivel european, care în ultima perioadă a stăpânirii austro-ungare producea anual sute de absolvenți. O poveste adusă la lumină de istoricul Cristian Culiciu...

Seara vrăjitorilor

Orădenii pot sărbători Halloween-ul printr-un joc cu vrăjitori şi spirite rele, chiar în centrul oraşului. Jocul se va desfăşura sub forma unei poveşti, iar pentru a ajunge la următorul capitol, echipele vor trebui să rezolve puzzle-uri, să descopere indicii, să deschidă cufere ferecate, totul pentru a scăpa lumea de spiritele rele. Vezi, poate te bagi!

ORADEA NOASTRĂ

Doi pentru Oradea

Lunea trecută, imediat după ce au depus jurământul de consilieri locali, Arina Moş (40 ani) şi Marcel Dragoş (48 ani) au fost votaţi de aleşii orădenilor în funcţiile de viceprimari.

Colegi în PNL Bihor, ambii viceprimari au mai lucrat, în trecut, în Primărie, pe diferite poziţii. Acum au revenit în instituţie, arătându-se dornici să contribuie la dezvoltarea oraşului. BIHOREANUL vi-i prezintă.

Să facem curăţenie! 

De două luni, în fiecare săptămână, autospecialele RER Vest străbat nu doar străzile Oradiei, ci şi pe cele din comunele din apropierea oraşului. Compania asigură azi colectarea deşeurilor în 26 de unităţi administrative din Bihor.

Extinderea ariei de operare a însemnat şi o dezvoltare logistică a firmei, care a achiziţionat noi utilaje pentru colectarea deşeurilor şi a stabilit noile trasee pe care le parcurg autospecialele, fără ca activitatea din Oradea să fie afectată. 

Turişti acasă 

De anul viitor, orădenii nu vor fi aşteptaţi la Primărie doar ca să-şi plătească taxele ori să-şi rezolve problemele. În urma unor ample lucrări care acum sunt în derulare în palatul administrativ, cele mai impunătoare săli şi birouri vor face parte dintr-un circuit turistic. Orădenii, dar şi musafirii oraşului, vor putea vizita sala în care de peste o sută de ani se iau deciziile importante pentru urbe, ba chiar şi biroul primarului.

Parcuri... naturale

Strategia verde a Oradiei prevede că, până în anul 2030, nouă orădeni din zece ar trebui să aibă un parc la cinci minute de mers pe jos de acasă, iar pentru asta Primăria a identificat zeci de terenuri care trebuie amenajate. Unele dintre ele sunt deja spaţii verzi, dar neîngrijite, aşa că municipalitatea şi-a propus să investească fonduri europene în amenajarea lor. Inclusiv a unui lac!

ACTUALITATE LOCALĂ

Nu rataţi selecţia ştirilor de actualitate din BIHOREANUL tipărit! Printre subiecte: Bolojan și Birta au depus jurămintele pentru noile funcții; UVT cere anularea diplomei de doctor obţinută fraudulos de Florian Bodog; Lista completă a candidaţilor din Bihor pentru Senat şi Camera Deputaţilor; Blue Air reduce zborurile din Oradea; Percheziţii la firmele din Grupul Trei G, fondat de mega-evazionistul Ion Govoreanu; Lăsat liber după un flagrant cu camătă, un interlop a fost arestat din nou, pentru şantaj; Procurorul Vidican revine la conducerea Parchetului Bihor, Pantea preia Parchetul Beiuş; Primul caz de Covid-19 în rândul profesorilor din Universitate: „Haideți la ATI dacă nu credeți”; Studenții de la Medicină și jumătate din Colegiul Gojdu au trecut în online;  Episcopul Virgil Bercea, infectat cu Covid-19...