Marți, 25 iunie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Doctor, pericol public!

Situație delirantă în Spitalul Județean Bihor: de ani întregi o doctoriță își hărțuiește sexual colegele și greșește diagnosticele pacienților, fără să fie sancționată.

Colegiul Medicilor a găsit-o vinovată de malpraxis pe dr. Antonia Cun, iar Comisia de Disciplină a spitalului a propus să i se rezilieze contractul de muncă din cauza obsesiilor sexuale, ceea ce șefii însă n-au făcut, frica unui proces fiind mai puternică decât grija pentru interesele pacienților. BIHOREANUL vă prezintă, în exclusivitate, un caz nemaivăzut!

Şpăgar la butoane

BIHOREANUL vă arată cum se face reforma în administraţie: un fost poliţist din Oradea, infractor dovedit, a fost promovat, pe şest, şef într-o instituţie a statului român.

Reabilitat după condamnarea pentru trafic de influenţă, încasată fiindcă a tapat de bani un evazionist, George Botto, fost agent la structura din Bihor a Direcţiei de Protecţie Internă a MAI, a fost pus şef peste Serviciul Teritorial Cluj al ISCIR, după doar două luni de la angajare.

Blocuri peste case

Locuitorii străzii Iasomiei, printre ultimele rămase cu case în cartierul Rogerius, se opun construirii de blocuri în vecinătate, îngroziți că forfota lor le va distruge liniștea.

Magnatul orădean Ștefan Kopányi, proprietarul grupului de firme Prima, vrea să construiască trei blocuri de până la 6 etaje și cu spații comerciale la parter, pe spațiul viran dintre străzile Eroului Necunoscut și Iasomiei.

Studenție în uniformă

Cu un război la graniță care durează de peste doi ani și despre care nimeni nu știe cât va mai continua, România pare că strânge rândurile. În premieră, Universitatea din Oradea va școlariza soldați, instituția semnând un protocol cu Ministerul Apărării Naționale pentru a pregăti, chiar din această toamnă, 10 studenți care să devină ofițeri medici.

Festival cu... valuri

O nouă ediție a Waves Festival aduce pe scenele din Băile 1 Mai invitați ca Tujamo, La Familia și Grasu XXL.

Distracția va acapara stațiunea de lângă Oradea în perioada 12-14 iulie: se vor ține mai multe concerte, vor fi amenajate zone pentru copii și va fi amplasat un ecran de mari dimensiuni pentru finala EURO 2024.

ORADEA NOASTRĂ

Scena mea, strada

Trubaduri, pictori și dansatori, vă invităm pe străzile din Oradea! În premieră, orașul va avea un regulament pentru autorizarea activităților cultural-artistice stradale, care le va permite artiștilor să ofere reprezentații publice, în anumite zone din municipiu. Și, un aspect important, fără să datoreze vreun leu Primăriei!

Cu lumea la picioare

Abia a împlinit 18 ani, dar Alex Topai este deja pe harta lumii, nu doar cu nasul în ea! Orădeanul este unul dintre cei mai pricepuți tineri geografi din lume. Proaspăt absolvent al Colegiului Național „Onisifor Ghibu”, tânărul are locul asigurat la facultate pentru că, în ultimii ani, n-a fost doar olimpic național la geografie, ci și medaliat cu bronz la olimpiada internațională.

RER Vest s-a mutat în sediu nou

Operatorul de salubrizare din Oradea și din Zona Metropolitană Oradea a închis definitiv Biroul Relații cu Clienții și sediul administrativ de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 79. Noua bază de operațiuni RER Vest se află pe strada Moliere nr. 21, prima arteră la dreapta după benzinăria OMV de pe Calea Clujului, pe sensul de ieșire din Oradea. 

Sortăm corect!

Indiferent că vorbim de reședința de județ, orașele sau zona rurală din Bihor, colectarea separată nu poate fi ignorată. Cu atât mai mult cu cât România vrea să demonstreze că se poate alinia la standardele europene în materie de sortare și reciclare, dar și în ceea ce privește reducerea depozitării deșeurilor. RER Vest le explică bihorenilor care sunt regulile reciclării deșeurilor.

OPINII

Mircea Chirilă: Nu-i ușor pentru APTOR

Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă: toate ONG-urile au fost tăiate de la țeavă, chit că unele meritau sprijin. În schimb, a apărut APTOR-ul, care are un buget semnificativ, dar se și văd activitățile prestate. Practic, aproape că nu este săptămână să nu avem evenimente pentru care merită să ieșim din casă.

Adrian Criș: Low-cost și fast-food

Pe aeroportul orădean va fi, așadar, o concurență ascuțită. Trei firme românești pentru ruta de București, între care una poloneză și una autohtonă pentru zborurile externe cu escală, căci și AnimaWings vrea să ducă bihoreni în Capitală și de acolo spre destinații internaționale. Polonezii se vor bate, probabil, pentru cele din Occident, unde se află Diaspora, dar mai ales afacerile; compania românească mizează pe cele spre Est, începând cu Grecia.

PREMIILE LUI BIHOREL

Cartonaș galben: Orădenii de etnie maghiară, nemulțumiți că nu au putut urmări meciurile Ungariei pe ecranul din centru; Nymphaea să-nflorească! Primăria Oradea a pierdut definitiv terenul de lângă aquapark; Dacian n-ar da un ban: Consilierul viceprimăriței Nica își parchează Chryslerul în curtea Primăriei; Fă ce zice popa... Un preot greco-catolic şi-a deschis ilegal un atelier și vopsitorie auto în Sântandrei; Primărie în familie: Noul primar din Căpâlna e fiul unor angajați ai instituției; Nu deranjați! Au amendat-o după ce l-a reclamat la 112 pe gardianul de la Electrica Oradea.

ACTUALITATE LOCALĂ

Au început lucrările la pasajul Decebal. Cum se modifică circulația în zonă; Raport final privind tragedia soldată cu decesul unui pilot de planor; Până la 1 septembrie, aproximativ 5 milioane de pensionari din România vor primi decizii de recalculare a pensiilor; AnimaWings va zbura de la Oradea, dar nu din toamnă!; Mai puţin de o treime din infracţiunile comise sub influenţa drogurilor ajung în instanță; Fetiță de 9 ani, jefuită în plină stradă, în Oradea...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!