Luni, 8 aprilie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Valea nimănui

Valea Boiului din Lorău, una dintre cele mai pitoreşti zone ale Bihorului, a ajuns cartier de rulote şi construcţii neautorizate „mulțumită” chiar proprietarilor terenurilor.

În goana după bani, şefii Asociaţiei de pădurit şi păşunat Runc Boiu Lorău, care încasează subvenţii de la APIA pentru a întreţine terenurile, au închiriat zeci de parcele, pe sume derizorii, rudelor și amicilor care, ca să-şi ridice case de vacanţă, au mutat până şi un pârâu din loc!

Oradea neînsemnată

Lipsa indicatoarelor rutiere dă bătăi de cap șoferilor care circulă în Oradea, oraș cu peste 50 de șantiere în lucru.

Pentru că de la deschiderea unui nou drum până la montarea semnelor de circulație trec chiar și trei luni, iar șantierele din oraș au rareori marcaje provizorii, șoferii se orientează în trafic cu greutate. Cât va mai ține această situație?

Premianții

Patru jurnaliști ai BIHOREANULUI au fost recompensați la Gala Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Dan Simai a fost ales jurnalistul anului 2023, premiul pentru jurnalism de investigație a ajuns pentru al doilea an consecutiv la Laura Gal, cea mai bună jurnalistă de presă scrisă a fost desemnată Adriana Totorean, iar cel mai mai bun fotoreporter este, din nou, Szilágyi Loránd. Semn că ceea ce facem la BIHOREANUL este de calitate, contează și e apreciat nu doar de public, ci și de colegii de breaslă. 

Domnișoara munților

O tânără din Oradea a devenit campioană națională la alergare montană la doar doi ani de când s-a apucat să alerge prin oraș.

Mădălina Amariei a început să fugă prin Parcul I.C. Brătianu ca să scape de stările depresive provocate de pierderea câinelui, iar după câteva competiții la care a participat a îndrăznit să țintească la performanță.

Meșter de lumină

După ce a performat în inginerie, un orădean excelează în arta vitraliilor, a  icoanelor pe sticlă, restaurării și miniaturii.

Absolvent la tinerețe al Universității Tehnice din Cluj, iar la maturitate și de Artă Sacră, Dan Bârsan s-a specializat în lucrări cu tematică religioasă și laică, pentru biserici, dar și pentru clădiri rezidențiale și comerciale din țară și străinătate.

Cadouri de primăvară

Iris, Nicu Alifantis și Sarmalele Reci sunt câțiva dintre oaspeții de seamă care vor concerta într-un local din Oradea, tot mai căutat. Evenimentele se țin lanț la Noo’vo Resto Lounge, care continuă să-și însoțească oferta culinară aleasă cu concerte, lansări de albume și spectacole de teatru.

ORADEA NOASTRĂ

Nufăr... fără frunze 

În anii următori, cartierul Nufărul I ar trebui să arate complet diferit față de cum este azi, cu spații verzi înghesuite între blocuri și mașini, cu locuri de joacă puține și modeste și cu străzi înguste.

Unul dintre cele mai ample proiecte realizate de Primărie vizează regenerarea urbană a întregului cartier, „renaștere” care se va face însă cu un sacrificiu: cel puțin 1.700 de copaci vor fi puși la pământ, fie pentru că sunt în calea lucrărilor, fie pentru că au o stare de sănătate proastă.

Ghid spre aurore

Peisajele de coastă din Irlanda de Nord, dunele de nisip din Namibia sau fiordurile înghețate din Scandinavia sunt câteva dintre frumusețile naturii pe care fotograful Horia Bogdan nu doar le cunoaște, ci le prezintă și altor împătimiți ai naturii.

De profesie biolog și pasionat de fotografie, orădeanul a devenit ghid turistic pentru alți fotografi dornici să descopere locuri sau fenomene spectaculoase, cum este aurora boreală.

Pericol fără leac

Grija și responsabilitatea față de mediul înconjurător trebuie să-i determine pe orădeni să colecteze separat și medicamentele expirate sau nefolosite.

De la 1 ianuarie 2024, responsabilitatea preluării acestor deșeuri revine exclusiv spitalelor, publice sau private, dar în Oradea nicio unitate sanitară nu le preia!

Textilele, separat din mai

Cu jumătate de an înainte să devină o obligație europeană valabilă pe tot teritoriul Uniunii Europene, Bihorul va începe să colecteze separat deșeurile textile. În ședința de săptămâna trecută, conducerea Ecolect - formată din reprezentanții tuturor primăriilor din Bihor și ai Consiliului Județean - a decis să introducă în tot județul colectarea separată a deșeurilor textile, începând din luna mai.

Ori sac, ori pubelă!

Din 18 martie, Oradea are un nou Regulament de salubrizare care prevestește și controale în pubelele cetățenilor, un motiv în plus ca orădenii să se informeze că fac totul ca la carte...

Ca să evite amenzile, orădenii trebuie să opteze pentru un singur fel de colectare a deșeurilor reciclabile. RER Vest le dă câteva sfaturi clienților, ca să se asigure că nu vor primi amenzi.

OPINII

Adrian Criș: Vrem să fim milionari!

De nu puține ori, pe meleagurile noastre veștile „de bine” se lasă cu surprinzătoare reacții adverse.

Dacă trece prin Oradea o vedetă sau un turist oarecare și comite imprudența să-i remarce frumusețea, apar imediat frustrați și nefericiți gata să facă orice vizitator să se simtă, post factum, nepoftit. Îi cer intrusului aspru, cu indignare, ba și cu suspiciune, socoteală. De ce nu s-a plimbat și prin cartiere, să le vadă mizeria?

Mircea Chirilă: Un pod, CFR, prea îndepărtat!

Am ajuns s-o vedem și pe asta. Orădenii și locuitorii din Zona Metropolitană încep să protesteze că se fac prea multe drumuri. În viziunea lor, drumurile aduc numai necazuri. Se face deranj, dispare zenul, se expropriază terenuri și case, crește viteza de deplasare și implicit pericolul de accidente.

PREMIILE LUI BIHOREL

Amintirile ne chinuiesc: De unde provine duhoarea care acoperă Oradea zilele acestea; Premiați cu amenzi: Arată ca niște locuri de parcare, de ce nu ai voie să parchezi?; Fosta decăniță Daniela Ionescu le-a făcut plângere penală șefilor Universității; Un avocat mai pătimaş: Dănuţ Costea și-a făcut „dreptate” cu bâta de baseball; Ce se va întâmpla cu hotelul fraților Micula din Băile Felix; Parcare cu obturare: Au pus lumini de semnalizare, apoi le-au acoperit cu o țeavă!

ACTUALITATE LOCALĂ

Bolojan aduce noutăți importante despre mai multe drumuri în Bihor; Aeroportul Oradea a finalizat prelungirea pistei la peste 2,5 kilometri; Până în 2030, încă 33 de orașe și comune din Bihor vor avea rețele de gaze interconectate; Peste 33.700 de fermieri bihoreni, aşteptaţi să-și ceară subvenţiile de la APIA;  Salariul net în Bihor a „sărit” de 4.000 lei; 18 percheziţii în patru dosare ce privesc infracţiuni de trafic de droguri; A murit în urma unui incendiu, în propria casă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!