În 24 februarie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al Românei Decizia nr. 33/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care, în soluţionarea unui recurs în interesul legii promovat de Avocatul Poporului, s-a stabilit - cu caracter obligatoriu - că instanţa de judecată nu poate consfinţi acordul de mediere referitor la înţelegerea părţilor privind desfacerea căsătoriei.
Cu privire la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului (custodia copiilor şi păstrarea numelui), instanţa de judecată poate consfinţi acordul de mediere având acest obiect.
Practic, începând cu această dată nu se va mai putea încheia un acord de mediere cu privire la divorţ care ulterior să fie validat de instanţă.
Aceasta nu înseamnă însă că nu mai este permis divorţul amiabil. Dimpotrivă, rămân valabile toate prevederile legale cu privire la divorţul prin acordul soţilor în faţa instanţei de judecată, la fel şi cele cu privire la divorţul pe cale notarială. Mai concret, se va putea divorţa în continuare şi prin exprimarea de către soţi a acordului în acest sens în faţa unui notar public.
Instanţa Supremă a stabilit doar faptul că un mediator, nefiind înzestrat cu autoritatea statului (aşa cum este judecătorul sau notarul public), nu poate constata ca fiind valabil consimţământul părţilor. Ca atare, prin încheierea unui acord de mediere cu privire la divorţ, soţii nu pot să deroge de la normele imperative care reglementează condiţiile şi procedura desfacerii căsătoriei. Cu privire, însă, la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului, instanţa de judecată poate consfinţi acordul de mediere având acest obiect, pentru ipoteza în care se va desface căsătoria.
În motivare se mai arată că cerinţa din Codul civil referitoare la pronunţarea divorţului printr-o hotărâre judecătorească definitivă impune concluzia că hotărârea prin care se pronunţă divorţul prin acord presupune verificarea de către instanţa de judecată a consimţământului actual al soţilor, liber şi neviciat, la desfacerea căsătoriei. Acordul de mediere cuprinzând înţelegerea soţilor referitoare la divorţ, consemnează acordul acestora în privinţa desfacerii căsătoriei la data încheierii lui, aşadar anterior momentului sesizării instanţei, iar nu la termenul de judecată la care instanţa trebuie să verifice stăruinţa soţilor în desfacerea căsătoriei, motiv pentru care este necesară expimarea consimţământului la divorţ direct în faţa judecătorului.