De cinci luni, o patrulă formată din reprezentanţi ai Primăriei Oradea, ai firmelor RER Vest şi Eco Bihor şi ai Poliţiei Locale iau la pas oraşul, pentru a verifica dacă orădenii aruncă sau nu corect deşeurile.

Până acum, cei prinşi cu gunoaiele de-a valma în pubele au primit doar avertismente, însă vremea sancţiunilor uşoare a trecut, iar cei care amestecă în continuare mizeriile sunt amendaţi.

Cum colectăm selectiv

Ca să crească gradul de colectare separată din oraş şi, astfel, să valorifice cât mai multe dintre deşeurile aruncate de orădeni, în loc să le abandoneze definitiv la groapa de gunoi, Primăria a înfiinţat, în octombrie, o echipă mixtă de control. 

Munca nu este defel uşoară, deoarece echipa ia la pas străzile din oraş şi verifică fiecare sac galben sau pubelă destinată deşeurilor reciclabile (PET-uri, pungi, cutii de cosmetice, ambalajele produselor de igienă, folii, hârtii, cartoane, cutii de iaurt şi lapte, doze de metal etc.) şi toate pubelele de culoare maro, în care orădenii ar trebui să arunce doar deşeurile biodegradabile (resturi alimentare, coji de fructe şi legume, de pâine, de ouă, resturi de ceai şi cafea, frunze, plante, păr şi blană de animale etc.). 

Aceste două categorii de deşeuri trebuie aruncate separat pentru că pot fi refolosite: deşeurile de ambalaje se pot recicla, adică transforma în noi materii prime, iar cele organice se descompun şi devin compost, un îngrăşământ vegetal. Aşadar, nu sunt abandonate la halda de deşeuri din Episcopia, iar acest munte de gunoi nu creşte cu aceeaşi repeziciune. 

Lenea se sancţionează!

După luni de zile în care s-au împărţit doar avertismente, Primăria a trecut la măsuri mai dure. În urma controalelor din ultimele săptămâni, o treime dintre sancţiuni au fost amenzi!

"Având în vedere faptul că procentul de selectare corectă a fracţiilor în urma verificărilor efectuate nu a crescut şi că în continuare o parte din cetăţeni nu selectează corect deşeurile, Poliţia Locală a aplicat 8 avertismente şi 4 amenzi, în valoare totală de 1.200 lei, persoanelor fizice care nu au colectat în mod corespunzător deşeurile menajere", a transmis Primăria, printr-un comunicat de presă. 

Fără avertisment 

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, amenzile se dau în principal în cazul orădenilor care deja au fost avertizaţi. "Când echipa de control vine a doua oară pe strada ta şi tu tot nu respecţi regulile, amenda este inevitabilă", spune viceprimarul Marcel Dragoş (foto).

Totodată, poliţiştii locali aplică sancţiunea pecuniară şi la primul control, dacă pubelele trădează că proprietarul lor nu a făcut doar o mică greşeală în colectarea selectivă, ci amestecă voit toate deşeurile. De pildă, în cazul celor care aruncă în pubelele maro toate gunoaiele pe care le produc, pe motiv că fracţia este mai ieftină decât cea reziduală. 

Primăria a ajuns la concluzia că nimeni nu mai poate fi iertat pe motiv că nu ştie regulile, dat fiind că acestea sunt promovate de atâta timp în oraş...


REGULĂ
Colectarea separată, obligaţie

Toţi orădenii, indiferent că stau la casă sau la bloc, au obligaţia să colecteze separat deşeurile, potrivit regulamentului de salubritate al municipiului. În plus, această obligaţie există şi pentru firme şi instituţii publice.

Operatorul de salubritate RER Vest a făcut un ghid pentru colectare, prin care informează care e locul fiecărui tip de deşeu: plasticul, metalele, hârtiile şi cartoanele se aruncă în sacii galbeni sau pubela destinată deşeurilor reciclabile, resturile biodegradabile (coji de fructe, legume, pâine, ouă, zaţ de cafea, resturi alimentare, frunze, plante etc.) se aruncă în pubela maro, iar orice alte gunoaie care nu pot fi valorificate (conţinutul sacului de aspirator, mucuri de ţigară, porţelan etc.) reprezintă deşeuri reziduale şi se aruncă în pubela neagră.

Orădenii pot contacta RER Vest la unul dintre următoarele numere de telefon: 0374-885.693 - Program telefonic (luni - vineri) 07:00 - 19:00, 0259-433.195 - Program telefonic (luni - duminică) 19:00 - 07:00, 0259-433.195 - Program telefonic (sâmbătă - duminică) 07:00 - 19:00.


Vocea străzii: Ce părere aveți despre faptul că Primăria amendează orădenii care nu colectează deșeurile separat?

Foarte bine face, că nouă ne este prea greu să aruncăm separat, ne doare mâna. Deschizi ușa țarcului și arunci gunoiul unde nimerești.

Remus Igna

Decât să ne amendeze, mai bine ar verifica oamenii care strâng gunoaiele. Când le facem reclamații, ni se spune că n-au ce face cu ei.

Mariana

Respect pentru Primărie. Și nu doar în Oradea ar trebui să se impună aceste reguli de salubritate, ci și în satele din jur.

Petrică Tirla

Bravo, peste tot am văzut că se face la fel. Eu selectez la mine în casă, dar când ajung la tomberoane văd că totul este amestecat.

Vasile Macovei

E greu să înveți cal bătrân la ham. Lucrurile astea trebuie predate din clasele primare, iar dacă le știu copiii, vor atrage atenția părinților.

Dorina Stanca

Verificările trebuie făcute între blocuri, unde este o mizerie de nedescris în jurul țarcurilor, pentru că locatarilor le e lene să deschidă ușa.

Mariana Olteanu

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!