Orădeni, dacă vedeţi pe străzi, în pieţe sau în mall-uri echipaje antitero ale Jandarmeriei sau Poliţiei, să nu vă speriaţi! Ca efect al atentatelor teroriste din Europa, toate inspectoratele judeţene din ţară au primit ordin să scoată pe străzi trupele speciale.
"Din 18 iunie începând, zilnic asigurăm un echipaj de intervenţie antiteroristă în Oradea, în locurile aglomerate: gară, autogară, pieţe, Lotus, zona centrală", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, prim-adjunctul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, colonel Doru Jarca. Potrivit acestuia, pe timp de zi patrulează echipajele Jandarmeriei, iar noaptea cele ale Poliţiei.
Măsura a fost impusă la nivel naţional, ca urmare a atentatelor teroriste ce au avut loc în Vestul Europei. "S-au luat aceste măsuri de desfăşurare a activităţilor la vedere, pentru descurajarea acţiunilor teroriste", a explicat Jarca.
Comandantul IJJ Bihor, colonelul Petru Lung, a precizat, în aceeaşi conferinţă de presă, că bihorenii nu au motive de îngrijorare, deoarece până acum în judeţ nu au fost depistate persoane care ar putea avea legături cu reţeaua ISIS.
Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă, şefii IJJ Bihor au anunţat că, în intervalul 1 ianuarie - 31 mai, în cadrul misiunilor specifice, au aplicat 591 de amenzi, în cuantum total de peste 263.000 lei. În aceeaşi perioadă, jandarmii bihoreni au confiscat bunuri în valoare de aproape 30.000 lei şi au mai aplicat 69 de avertismente scrise.