Fotoclubul Nufărul sărbătoreşte 40 de ani de existenţă cu o expoziţie de 100 de fotografii realizate de-a lungul timpului, care vor prezenta, cronologic, activitatea clubului. Cu această ocazie va fi lansat şi un catalog jubiliar.

Festivitatea se va desfăşura vineri, de la ora 18, în Galeria Euro Foto Art, din Piaţa 1 Decembrie, fiind invitaţi toţi iubitorii artei fotografice. Ulterior, expoziţia va putea fi vizitată gratuit, de luni până vineri, între orele 8 şi 19, până pe 14 iunie.

Într-un comunicat transmis presei, preşedintele fotoclubului, artistul fotograf Ştefan Tóth, a rememorat reuşitele.

Clubul s-a născut în urmă cu 40 ani, la iniţiativa lui Tóth, care, în luna mai 1976, i-a atras în proiect şi pe regretaţii artişti fotografi Csontos Ştefan AFIAP, Vilidár Ştefan şi Popper Emeric, respectiv Ştefan Weisz (fotograful Teatrului de Stat). "Locul cel mai potrivit pentru funcţionarea noului Fotoclub a fost Sindicatul Întreprinderii Poligrafice "Crişana" Oradea, iar persoana pentru funcţia de preşedinte - artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, care a ocupat această funcţie timp de 40 ani, devenind astfel cel mai longeviv preşedinte de Fotoclub din România şi nu numai", arată comunicatul Fotoclubului.

Expoziţia inaugurală a membrilor clubului, "Paşi în lumină...", a fost vernisată în toamna anului 1976, la Teatrul de Stat, şi a devenit itinerantă. La scurt timp a fost vernisată şi în Galeria Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România din Capitală, iar ulterior, în cele patru decenii de existenţă, a devenit reprezentativă pentru membrii organizaţiei. Reactualizată periodic, expoziţia "Paşi în lumină" a făcut înconjurul lumii, fiind vernisată în mai multe ţări europene, dar şi în Argentina, Brazilia, China şi Noua Zeelendă.

Comunicatul mai specifică şi că, pentru specializarea membrilor debutanţi, clubul a organizat sute de cursuri de iniţiere în tehnică şi artă fotografică (analog şi digital), ai căror absolvenţi au primit distincţii ale Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), ale Societăţii Americane de Fotografie (PSA) şi ale Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR). Unii dintre ei, noteză comunicatul, au devenit fotoreporteri în redacţiile unor ziare, reviste locale şi centrale.

Între altele, fotoclubul s-a remarcat şi datorită organizării celor 10 ediţii ale Saloanelor Naţionale şi a celor 11 ediţii internaţionale ale Saloanelor "Premfoto", unde au fost trimise peste 50.000 de fotografii artistice, din toate colţurile lumii. În prezent, fotoclubul numără 22 de membri din Oradea şi judeţul Bihor, din care 8 au obţinut diferite distincţii internaţionale şi naţionale.