Complicata relaţie cu legea a oamenilor are o mulţime de explicaţii ce ţin de psihologie, de educaţie, de bagajul de tare cărate în spate de fiecare în parte şi de mulţi alţi factori. Indiferent de gradul de civilitate al unei societăţi, oamenii tot se încruntă când vine vorba de reguli, regulamente şi legi, mai ales când apar şi pedepsele la buzunar. Diferenţa stă în modul diferit în care popoarele înţeleg rolul legilor şi felul în care decid să le respecte. Pentru că, până la urmă, a respecta sau nu o lege ţine şi de decizia personală.
Felul în care ne-am comportat în timpul pandemiei şi stării de urgenţă mi-a amintit de o întâmplare din copilărie, în care mama unui prieten îl trimitea pe acesta forţat la somnul de după-amiază. Joaca era în toi, vacanţa de vară părea nesfârşită, iar prietenului meu, fireşte, nu-i ardea de somn. Mama insista şi chiar îi arăta nuiaua. "Nu mă duc! Nu vreau să dorm!", plângea el revoltat, cu faţa schimonosită de frustrare, în timp ce mergea fără să-şi dea seama exact în direcţia camerei şi a patului.
Cam aşa am fost şi noi în timpul exerciţiului internaţional de izolare: am făcut mişto de reguli, i-am înjurat pe cei care le-au dat, i-am ironizat pe cei care le respectă, am pornit rebeliuni fiecare în bula proprie, ne-am mai radicalizat, am mai cerut nişte demisii pe ici-colo, dar, până la urmă, ne-am supus. Ca popor, încă suntem în faza copilului care nu înţelege de ce trebuie să doarmă, să îşi facă temele sau să îşi ia medicamentele. Avem nevoie în permanenţă de o nuia deasupra capului, în timp ce dăm cu furie din picioare.
Cu toate acestea, am avut mereu un respect deosebit pentru cei care nu sunt ca noi. Disciplina japonezilor, a germanilor şi a nordicilor ne-a plăcut mereu, a generat nesfârşite poveşti admirative devenite în timp mitice. Dar popoarele amintite nu sunt modele pentru noi, ci, mai degrabă, nişte eroi de cinema - ne place să-i vedem, le aplaudăm bravurile, dar imediat după finalul filmului îi aruncăm în uitare şi lăsăm în urmă sala plină de popcorn şi nachos.
Dacă neamţul s-a protejat urmând recomandări ale autorităţilor, la noi a fost nevoie de ameninţări din partea conducătorilor şi amenzi până la cer. Suntem prea breji şi prea viteji pentru a asculta de bunăvoie. Pe cei disciplinaţi îi considerăm proşti, fiindcă disciplina este vecină cu docilitatea, iar de la docilitate până la sclavie nu mai e decât un pas. Şi cum în interiorul fiecăruia dintre noi se află un fost gladiator, acum eliberat, să facă bine autorităţile să nu ne comande nouă ce să facem, da?
Deci, când ne mai întrerupe cineva joaca preferată şi ne mână spre pat cu nuiaua, va fi musai să ne opunem din răsputeri, fiindcă ştim bine ce naşte somnul naţiunii. Sau "al raţiunii" se zice?