Numărul total al bihorenilor infectaţi cu noul coronavirus a ajuns, oficial, la 986 după cum arată cea mai recentă comunicare făcută, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică.
Conform cifrelor raportate oficial, în județ au fost confirmate în ultima zi 28 de cazuri. În plus, două persoane au obținut probe pozitive la retestări.
Sursele BIHOREANULUI mai arată că între noii confirmați se numără o angajată a secției de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal, însă nu este clar dacă aceasta este cadru medical sau nu. De asemenea, între diagnosticați se numără și contacți ai persoanelor confirmate anterior.
La nivel naţional, duminică este 12-a zi consecutivă cu peste 1.000 de noi cazuri de coronavirus în România. În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.075 de noi îmbolnăviri de COVID-19, iar bilanţul infectărilor a ajuns la 53.186. În ultimele 24 de ore măsurate, au fost înregistrate 34 de noi decese. De asemenea, la ATI sunt internaţi 412 pacienţi. Numărul de teste raportat a fost de 14.215.
În topul județelor cu cele mai multe infectări, pe locul 1 este Argeș.
Pe de altă parte, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, reunită sâmbătă, la Geneva, a avertizat că este probabil ca pandemia noului coronavirus să fie "foarte lungă". "OMS continuă să estimeze că riscul reprezentat de COVID-19 este foarte mare", arată comunicatul, citat de HotNews.ro.
Pandemia noului coronavirus a infectat cel puţin 17.6 milioane de persoane pe glob, înregistrându-se peste 680.000 de decese, conform cifrelor raportate de AFP din surse oficiale.