Încă 109 infecţii cu Covid-19 au fost depistate în ultimele 24 de ore, iar alţi 9 bihoreni purtători ai virusului au decedat, după cum arată cele mai recente statistici furnizate marţi dimineaţă de Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectură.
Astfel, numărul total al diagnosticaţilor din judeţ ajunge la 17.051, iar cel al persoanelor decedate la 595 de la începutul pandemiei.
Marţi dimineaţă, în unităţile care tratează pacienţi Covid erau internate 360 de persoane, iar numărul vindecaţilor a ajuns la 14.835 (cu 202 mai mulţi faţă de ziua precedentă).
Potrivit surselor BIHOREANULUI, noile cazuri diagnosticate provin din Oradea, Marghita, Salonta, Ştei, Beiuş, Uileacu de Beiuş, Hidişelu de Sus, Sântandrei, Oşorhei, Sânmartin, Săcădat, Spinuş, Tinca, Brusturi, Sânnicolau Român, Batăr, Tileagd, Finiş, Câmpani, Răbăgani, Căbeşti, Tărcaia, Ceica, Curăţele, Lăzăreni, Derna, Suplacu de Barcău, Chişlaz şi Curtuişeni.
În judeţ erau 1621 cazuri Covid active.
Comunicatul autorităţilor locale mai arată şi că, în ultimele 24 de ore, echipele mixte de poliţişti şi jandarmi au verificat 2123 de persoane carantinate şi 1119 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au verificat şi 325 de societăţi comerciale şi 142 mijloace de transport în comun. "În urma controalelor au fost aplicate 206 sancţiuni contravenţionale, dintre care 48 cu avertisment scris şi 158 cu amenzi în valoare de 63.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19", arată comunicatul.
Pe de altă parte, Prefectura Bihor a publicat, marţi, pe site, şi harta cazurilor active de Covid-19.
Cum era de aşteptat, cele mai multe cazuri active, 935, sunt în municipiul Oradea, unde au fost diagnosticate în total 8414 cazuri, urmat de Beiuş, 51 de cazuri active şi 362 în total, şi comuna Sântandrei, unde în prezent sunt 31 de cazuri active din totalul de 356 diagnosticate.
Vezi mai jos şi în galeria de documente harta!
UPDATE: 5.009 cazuri noi şi 155 de decese la nivel naţional
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi după amiază, că la nivel naţional s-au înregistrat 5009 cazuri noi (total 598.792 de la începutul pandemiei) de infectări cu Covid-19 şi 155 de decese (total 14.636 victime).
"6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 53 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 50 decese la categoria de peste 80 de ani. 151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent", arată GCS.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.117. Dintre acestea, 1.252 sunt internate la ATI.
În ce priveşte Bihorul, GCS notează că judeţul înregistrează la o incidenţă de 2,77 cazuri Covid la mia de locuitori.