Numărul şomerilor din Bihor a ajuns la 15.447 la 31 ianuarie 2011, cu peste 1.000 de persoane mai puţin faţă de statistica la 31 decembrie 2010, a anunţat Dorel Drăghici, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, joi, într-o conferinţă de presă.

"Şomajul a scăzut considerabil faţă de luna precedentă, când în Bihor erau 16.666 de şomeri. Această reducere se datorează în primul rând faptului că în acest an nu s-au mai făcut concedieri masive cum s-a întâmplat în 2009 şi 2010, au existat oferte de locuri de muncă şi s-au făcut angajări, iar foarte multe persoane au dorit să iasă din baza noastră de date după ce le-a expirat perioada de indemnizare", a declarat Dorel Drăghici.

Dintre cei 15.447 de şomeri din Bihor primesc indemnizaţie 8.328, rata şomajului ajungând la 5,4%. Directorul AJOFM Bihor a afirmat că fenomenul concedierilor în masă s-a oprit. "În anul 2011 au fost doar 24 de concedieri la nivelul întregului judeţ. Dacă le comparăm cu anii trecuţi putem spune clar că fenomenul a fost stopat", a declarat Dorel Drăghici.

Acesta a dat câteva exemple de firme care au notificat AJOFM Bihor privind disponibilizarea mai multor persoane, dar s-au răzgândit. "Firma Bechtel care are punct în localitatea Chiribiş a notificat anul trecut AJOFM Bihor că va concedia 94 de persoane, dar a revenit asupra deciziei. Societatea Turism Felix ne-a anunţat că va concedia în luna ianuarie 160 de persoane, dar probabil au primit unele contracte şi nu au mai concediat pe nimeni", a precizat Dorel Drăghici.

În aceeaşi conferinţă de presă, directorul AJOFM Bihor a anunţat că instituţia pe care o conduce va organiza în acest an 20 de cursuri de formare profesională pe diferite domenii în punctele de lucru Beiuş, Aleşd, Maghita şi Oradea. În total, la aceste cursuri vor putea participa 433 de persoane. "Printre primele cursuri se numără cele de asfaltator şi instalator tehnico-sanitar", a spus Dorel Drăghici.