Scoţianul John Higgins, numărul unu mondial în snooker, a fost suspendat pe termen nelimitat şi nu va mai putea participa la concursurile organizate de Asociaţia Mondială Profesionistă de Snooker (WPBSA), după ce a fost filmat în Ucraina, când ar fi acceptat 300.000 de euro pentru a pierde mai multe partide din 2010.

Cel mai apreciat jucător al lumii a primit o lovitură puternică duminică, atunci când Barry Hearn, preşedintele comitetului de directori al WPBSA, a anunţat că acesta va fi suspendat pe perioada anchetei. Dacă acuzaţiile sunt probate, sancţiunea va fi foarte mare, promite Hearn. Managerul lui Higgins, Pat Mooney, a şi renunţat la funcţiile deţinute în cadrul conducerii WPBSA.

Această decizie este urmare a publicării de către News of the World a unui material video în care Higgins şi managerul său acceptă circa 300.000 de euro pentru a pierde partide la patru competiţii prevăzute în acest an. Acest material a fost filmat cu o cameră ascunsă într-un hotel din Kiev, iar oferta venea din partea mafiei pariurilor sportive.

Iată cum sună o frântură de dialog între Higgins şi Pat Mooney:

Mooney: Faci o singură greşeală...
Higgins: Nici nu trebuie să fie o greşeală...
Reporter: Trebuie să fii sigur. Dacă ne spui că pierzi frameul trei, trebuie să fie aşa.
Higgins: Da, frameul trei îl voi pierde, sigur, da.
Reporter: Ok, şi dacă vei fi pe val cu un break bun? Care e factorul de risc?
Higgins: Nu e niciun risc, se poate rata.

Multe case de pariuri oferă posibilitatea de a paria pe un singur frame în snooker.

Mooney este citat, apoi, în ziar: "Nu aveţi idee ce presiuni au fost la Kiev. Nu le pot comenta. Ne-am temut real pentru siguranţa noastră".