Deşi conducătorii au anunţat că vor pleca în cantonament doar jucătorii care au contracte ferme cu FC Bihor, din cei 23 de jucători care au făcut deplasarea la Hajduszoboszlo, 12 nu au încă înţelegeri semnate cu gruparea orădeană.

Aşadar, FC Bihor plăteşte cantonamentul unor jucători care nu sunt legitimaţi la clubul orădean. Mai mult, clubul şi-a pus speranţa într-un transfer definitiv al lui Cătălin Bucur la Astra Ploieşti, caz în care ar fi încasat 15.000 de euro, dar jucătorul a fost respins de echipa din primă ligă. În aceste condiţii Bucur, a fost lăsat să plece gratis de la echipă cu condiţia să nu mai ridice cele 4.000 de euro pe care clubul le avea restanţă la jucător.

Problemele clubului nu se opresc aici, întrucât fundaşul central Ambruş nu a reuşit să-şi găsească echipă, astfel că FC Bihor va fi nevoită să-l plătească până la vară, când expiră contractul cu jucătorul. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi cazul lui Dianu, Lupaşcu şi Străuţ, cărora FC Bihor le-a impus diminuarea salariilor cu 40%, lucru neacceptat de jucători.

Alţi bani ar fi putut proveni dintr-un transfer al jucătorului Raymond Lukacs la Astra Ploieşti sau Universitatea Craiova, dar fotbalistul a plecat cu FC Bihor în cantonament, deoarece niciunul dintre cluburile de Liga I nu au fost de acord cu salariul cerut de golgheterul echipei orădene. Atacantul orădean, insistent curtat de cele două cluburi, a fost anunţat de conducerea FC Bihor că i se va diminua şi lui contractul cu 40%.

Deocamdată problemele par să macine FC Bihor din interior, dar şi din exterior pentru că cei doi finanţatori, CL Oradea şi CJ Bihor au anunţat că vor reduce bugetul clubului cu 50%.