Fosta asistentă TV Bianca Drăguşanu s-a măritat, duminică, şi religios, cu Victor Slav, prezentator de meteo la ProTV. Potrivit presei centrale, la eveniment au participat 260 de invitaţi, au fost 200 de bodyguarzi, iar meniul a costat 100 de euro.
De altfel, din cauza costurilor ridicate ale meniului, aproximativ 60 de persoane, prieteni şi rude, au anunţat în ultima săptămână că nu vor participa la nuntă.
Nu mai puţin de 70.000 de euro, zic tabloidele, a investit Bianca în nunta ei, pentru ca totul să fie perfect. Din cauza pregătirilor, Bianca nu a dormit 3 zile înainte. Nunta a avut loc într-un local de lux, decorat în mov, culoarea preferată a miresei.
Rochia principală de mireasă a Biancăi Drăguşanu a costat peste 5000 de euro, şi a fost realizată special pentru roşcată, din dantelă franţuzească. "Rochia a fost cusută manual timp de câteva săptămâni, iar preţul depăşeşte 5.000 de euro. Este rochia pe care am visat-o mereu, mă caracterizează şi mă defineşte. Am slăbit în această săptămână două kilograme, din cauza stresului. Victor nu a văzut rochia de mireasă până acum", a spus Bianca Drăguşanu.