Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au fost solicitaţi să intervină miercuri, în jurul orei 17.35, la un incendiu izbucnit la sediul firmei Nutrientul din Palota, firma care deţine şi ferma de porci Nutripork din Oradea. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale cu apă şi spumă şi o autoscară.

"Focul, care la sosirea forţelor de intervenţie se manifesta într-o hală de producţie din incita societăţii, a provocat pierderea a circa 1.500 kilograme concentrate de cereale, a 2,5 ml de cablu electric şi degradarea unui ventilator exhaustor şi a carcasei metalice a unui utilaj", se arată într-un comunicat remis joi de purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roşca.

Nicio persoană n-a fost afectată de incendiu, iar pompierii au reuşit să împiedice propagarea focului, limitând astfel pagubele.

Se pare că focul a pornit de la patinarea unor piese din utilajul răcitor granulator, frecare ce a determinat aprinderea unor pulber combustibile.

Nu este pentru prima oară când pompierii au intervenit la un incendiu la Nutrientul. Anul trecut, în septembrie, militarii s-au străduit timp de nouă ore să lichideze un incediu produs tot de un uscător de cereale.

Pagubele atunci au fost mult mai mari: au ars 40 de tone de porumb şi au fost afectate sistemul de ventilaţie, sistemul de siguranţă, compartimentul de depozitare şi de răcire, sistemul de descărcare, scările şi pereţii interiori şi exteriori ai uscătorului de cereale.