O adolescentă în vârstă de 14 ani a fost ucisă, iar un alt tânăr, de 20 de ani, care o însoțea, este în stare foarte gravă în spital, după ce au fost înjunghiați violent în grădina botanică din Craiova. Agresorul este elev la Liceul Militar din acelaşi oraş, este fiu de poliţist şi are doar 17 ani.

Tragedia din grădină

Potrivit presei centrale, tragedia a avut loc marţi în jurul orei 16, când cele două victime alergau prin grădina botanică.

La un moment dat, un adolescent de 17 ani s-a apropiat de ei, uitându-se insistent la fată. Cei doi băieţi au început să se certe, iar agresorul a scos un cuţit şi l-a înjunghiat de mai multe ori pe tânărul de 20 de ani apoi şi pe adolescentă, care ar fi sărit să-i separe, notează Hotnews.ro.

Agresorul i-a lăsat pe cei doi să agonizeze şi a ieşit din grădină.

De vorbă cu polițiștii

Culmea este că, la ieșire, chiar s-a întâlnit cu un echipaj de poliţie locală care l-a oprit și l-a întrebat ce face, iar acesta le-a răspuns pasiv că s-a plimbat şi se duce acasă.

Digi24 afirmă că, părându-li-se suspect, polițiștii doar au stat de vorbă cu tânărul, dar nu i-au controlat rucsacul, în care se afla o cagulă cu care atacatorul ar fi fost mascat la momentul comiterii faptei, dar și cuțitul de vânătoare cu care și-a înjunghiat victimele.

Fata a murit pe loc

Tragedia a fost semnalată la 112 câteva minute mai târziu, după ce un trecător a văzut cele două victime.

"La faţa locului au fost direcţionate efectivele disponibile în serviciu din Craiova, prezumtivul autor fiind prins şi imobilizat foarte rapid, fiind în custodia poliţiştilor. Din eveniment au rezultat două victime, o fată de 14 ani şi un tânăr de 20 de ani", au fost primele informaţii transmise de Poliţia Dolj, potrivit aceluiaşi site.

Din nefericire, fata, pe numele ei Meliss (foto), nu a mai putut fi salvată, iar băiatul de 20 de ani, pe nume Emanuel, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Craiova, fiind într-o stare gravă, cu mai multe plăgi înjunghiate în zona toracelui, mâna stângă şi piciorul drept.

Miercuri dimineaţă tânărul era internat la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a spitalului, iar medicii se declarau rezervați cu privire la șansele lui de supraviețuire.


(Sursa foto: Facebook, via Adevarul.ro)

Agresorul este elev militar

Cât despre criminal, presa centrală scrie că este elev la Liceul Militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova și că până acum nu a creat probleme, trecând toate testele psihologice la care ar fi fost supus.

Agresorul se numeşte Mario Fojică (foto) şi este fiul unui poliţist care lucrează ca şef de post într-o localitate din judeţul Dolj. Adevarul.ro scrie că atunci când a fost prins de autorităţi, băiatul era calm şi zâmbea.


(Surs foto: Facebook, via Adevarul.ro)

Unele site-uri scriu că el ar fi un fost iubit al adolescentei, însă deocamdată varianta geloziei nu a fost confirmată oficial de Poliţia Dolj.

Iniţial, la prima audiere, Mario Fojică ar fi povestit că nu-i cunoştea pe cei doi şi că s-ar fi enervat când tânărul de 20 de ani i-a reproşat că se uită insistent la adolescentă. Ulterior a descris, cu multe detalii, modul în care și-a rănit victimele, mai scrie Adevarul.ro. 

Mario Fojică a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile. Adolescentul este acuzat de omor şi tentativă de omor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!