O fată de 16 ani din localitatea Satu Barbă, comuna Abram, a ajuns la spital, după ce a inhalat fum şi a acuzat dureri la nivelul faringelui, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa în care locuieşte.

S-a întâmplat miercuri dimineaţă, în jurul orei 6.25, când pompierii din Marghita au fost chemaţi să intervină de urgenţă.

„Echipajul de stingere a localizat și lichidat operativ incendiul, care se manifesta într-o  încăpere a locuinței, limitând pagubele la o ladă frigorifică, o masă și două scaune”, a transmis mr. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

Paramedicii i-au acordat primul ajutor calificat adolescentei, însă apoi au transportat-o la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Cercetările pompierilor au scos la iveală că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de conductori electrici improvizaţi, motiv pentru care le reamintesc bihorenilor că asemenea decizii pot provoca pagube mari şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

„Nu utilizaţi cablurile electrice, prizele, aparatele electrice, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii. Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat”, este sfatul ISU Crişana.

Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.

Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de preţ nu justifică pericolul la care vă expuneţi.