Oradea se apropie tot mai mult de lumea civilizată şi prin importanţa pe care o dă ecologiei şi urbanismului. Dincolo de criticile unor politicieni sau de ecologismul de paradă al altora, oraşul înverzeşte şi se înfrumuseţează.

Au fost înnoite sau amenajate de la zero zeci de parcuri, au fost plantaţi peste zece mii de arbori (e adevărat, nu toţi au prins rădăcini, dar operaţiunea continuă), municipalitatea încearcă educarea locuitorilor cu privire la curăţenia oraşului. Toate acestea s-au întâmplat întrucât cetăţenii şi le-au dorit, iar administraţia a avut cu cine, orădenii, în marea lor majoritate, nefiind indiferenţi la aspectul oraşului.

Din şirul unor asemenea proiecte face parte şi fântâna arteziană construită la comanda Companiei de Apă în intersecţia bulevardelor Dacia şi Decebal, lucrare ce urmează să fie finalizată luna viitoare. Mulţi pot crede că va fi o tichie de mărgăritar pe capul unui chel, dar adevărul e că suma nu este exorbitantă şi, mai ales, că fântâna va înfrumuseţa zona, completând astfel cartea de vizită a bulevardului pe care se intră în oraş dinspre Occident.

Cel mai important câştig este că va face dispărută din memoria orădenilor amintirea unui teren care decenii întregi a stat neîngrijit chiar dacă prin zonă treceau zilnic mii şi mii de oameni. Poate nu va deveni un loc de recreere la fel ca promenada de pe malurile Crişului sau ca noile parcuri dar, chiar şi văzută doar din tramvai sau din fuga maşinii, va anula senzaţia că Oradea este un maidan de care nimănui nu-i pasă.

Arteziana din Dealul Păcii este, cred eu, încă un semn că edilii Oradiei pot lăsa în urma lor o altă faţă a oraşului decât cea ponosită, cenuşie şi prăfuită pe care o ştiam până în urmă cu nu mulţi ani.

Vasilică Ichim
jurnalist