Potrivit dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, nefericitul eveniment s-a petrecut joi, în jurul orei 13. „Prin apelul unic la numărul 112, am fost informaţi că o femeie de 81 de ani din satul Rogoz a fost tăiată de un fierăstrău circular în propria sa curte", a declarat pentru BIHOREANUL Boţcău.

Femeia, Rafila Carţiş, a vrut să pregătească mâncare animalelor într-o maşinărie de măcinat porumb, care avea însă, în celălalt capăt, un fierăstrău. „Când a băgat acel utilaj în priză, a pornit şi ferăstrăul. Femeia şi-a agăţat hainele în aparat şi a fost trasă, aproape tot corpul ei fiind, practic, secţionat", a precizat dr. Emil Boţcău.

Octogenara a apucat să ţipe, iar o vecină a auzit-o şi a alertat medicii. Când aceştia au ajuns, femeia nu mai era în viaţă. "S-a încercat resuscitarea vreo 30 de minute, dar fără folos", a mai spus Boţcău.

„În cauză nu există suspiciuni de omor", a completat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.