Pădurea Şinca Veche din judeţul Braşov adăposteşte cel mai înalt brad măsurat şi nedoborât din România.

Falnicul copac are nu mai puţin de 62,5 metri înălţime, măsurătoarea fiind făcută de specialiştii Facultăţii de Silvicultură a Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava. Precedentul record naţional a fost un brad de 61,5 metri găsit în pădurile virgine din Penteleu, judeţul Buzău.

Silvicultorii suceveni, împreună cu ecologiştii de la World Wide Foundation România, fac demersuri pentru ca pădurea Şinca Veche să fie inclusă în patrimoniul natural al UNESCO (World Natural Heritage). "Dimensiunea, gradul ridicat de conservare, cantitatea de lemn mort (peste 300 de metri cubi la hectar) şi multe alte aspecte legate de naturalitate fac ca această pădure să fie unicat în Europa", arată specialiştii.

WWF a plătit Primăriei din Şinca Veche 100.000 lei, contravaloarea eventualei exploatări a pădurii, un pas preliminar pentru a o transforma în rezervaţie ştiinţifică.