Focul a izbucnit sâmbătă seară, puţin după ora 22, în camera de gardă de la secţia Chirurgie 2, situată la etajul 5 al clădirii. „Au fost chemaţi pompierii şi au constatat că focul a pornit de la o priză care a fost suprasolicitată din cauza unui radiator", a declarat managerul Spitalului Judeţean, dr. Florian Bodog.

Potrivit acestuia, în urma incendiului, „camera de gardă este complet distrusă, iar pacienţii n-au fost afectaţi". O parte dintre bolnavi au fost mutaţi cu un etaj mai jos, din cauza fumului, dar nimeni nu a fost rănit.

Solicitat de jurnalişti să le arate locul în care s-a produs incendiul, managerul a refuzat pur şi simplu, interzicând accesul presei în unitate fără prea multe explicaţii. „Din cauză că s-a încălcat etica în unele materiale", a explicat sec Bodog.

Unul dintre agenţii de pază ai spitalului a declarat pentru BIHOREANUL că incendiul a fost stins până la sosirea pompierilor, cu extinctorul. Focul a distrus mai multe acte, dar şi poşeta doctoriţei care era de gardă.