Noaptea de miercuri spre joi a fost una grea pentru pompierii din cadrul staţiei Ştei. Aproape patru ore s-au luptat cu flăcările izbucnite înainte de ora 1 dimineaţa la o casă de pe strada Miron Pompiliu din Vaşcău.

Când militarii au ajuns la incendiu, flăcările cuprinseseră întreg acoperişul şi se manifestau violent, astfel că pompierii au reuşit să lichideze focul abia în jurul orei 4.30.

Cauza probabilă a incendiului este coşul de fum deteriorat. Focul a mistuit întreg acoperişul de 200 de metri pătraţi, dar şi elemente de mobilier din casă, două televizoare şi aproximativ o tonă de deşeuri textile ce erau depozitate în podul locuinţei.

Şi pompierii din Aleşd au intervenit, miercuri seară, la un incendiu provocat de un coş de fum necurăţat. Acest incendiu s-a lăsat, însă, fără pagube, arzând doar funinginea din interiorul coşului.