O coafeză din Marea Britanie a creat recent o rochie din păr uman. Jodie Breeds a avut o idee originală pentru a-şi promova salonul de coafură la o competiţie de frumuseţe.
Rochia a fost purtată de finalista Miss England, Holly Lyons, pe scena concursului de frumuseţe, cu mare interes printre britanici, scrie Antena3.ro.
"Afacerea mea ţine de păr şi frumuseţe şi am ales să-mi fac simţită prezenţa la acest eveniment în acest mod. Am conceput o rochie din păr, am făcut câteva schiţe şi mătuşa mea, Margaret Jenner, care este o croitoreasă desăvârşită, a dus la capăt această idee" a spus coafeza.
Rochia "blondă" a fost realizată din părul donat de clientele salonului şi din 10 extensii de păr.
Cu rochia originală, Holly Lyons a reuşit să întoarcă privirile celor prezenţi asupra ţinutei sale unice. Creatoarea ei a decis să expună rochia din păr în salonul său, pentru ca toată lumea să o poată admira.