O dubă plină cu butelii de oxigen a luat foc în apropierea unui bloc de locuinţe, marţi, în Râmnicu Vâlcea. Incendiul a fost urmat de o explozie, care a rănit două persoane şi a avariat nu mai puţin de 17 autoturisme. 

„În urma evenimentului au fost avariate 17 autovehicule şi unul distrus (cel la care a avut loc evenimentul), şi mai multe apartamente - geamuri sparte, elemente de protecţie desprinse, de la trei blocuri”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, citat de Adevărul.ro.

În urma acestui incident, o persoană a suferit arsuri, alta a fost rănită de suflul exploziei, iar o a treia a suferit un atac de panică. 

La faţa locului au fost trimise două autospeciale de stingere, una de descarcerare, un echipaj CBRN, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe ale serviciului judeţean. Incendiul a fost lichidat.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru distrugere din culpă, notează Digi24.ro.

Poliţiştii verifică din ce motive a fost parcată duba încărcată cu butelii de oxigen lângă blocuri. Totodată, se fac verificări pentru a se stabili dacă incendiul a fost provocat de o problemă a maşinii sau la un tub de oxigen.

Managerul spitalului din Râmnicu Vâlcea a precizat că nici una dintre cele două persoane care au ajuns la unitatea sanitară nu a suferit răni grave în urma incidentului. 

(sursa video: Digi24)