Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Dorel Luca, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că din cele 2.612 de contestaţii depuse în judeţ, 650 au fost admise, adică diferenţa între note a fost de cel puţin 0,5 puncte. "Din 650 de lucrări, notele au crescut la 491 din ele şi au scăzut la 159", a declarat Luca. Contestaţiile din Bihor s-au soluţionat în judeţul Maramureş.

Din cele 491 de lucrări, patru au luat note mai mari cu 1,5 puncte, la 100 de lucrări a crescut nota între un punct şi 1,5 puncte, iar la 380 între 0,5 şi un punct. Totodată, la şapte lucrări notate iniţial între 4,5 şi 5 a crescut nota cu un punctaj mai mic de 0,5. "Numai la notele între 4,5 şi 5, respectiv 9,5 şi 10 se măreşte nota la contestaţii chiar dacă diferenţa e mai mică de jumătate de punct, pentru că, de exemplu dacă are nota 9,6 nu mai ai cum să-i dai 0,5 puncte", a precizat Luca. Iar pentru un elev care a luat 4,7 la o materie îi sunt suficiente şi 0,3 puncte pentru a promova respectivul examen.

Inspectorul general a anunţat că în cazul a 13 lucrări a fost nevoie de evaluarea celei de-a treia comisii, pentru că diferenţa între nota iniţială şi nota după contestaţii a fost de cel puţin 1,5 puncte. "Atunci intervine a treia comisie şi nota dată de aceasta e definitivă", a precizat Luca.

Cea mai mare diferenţă între nota iniţială şi nota dată de a treia comisie este de 2,65 puncte şi s-a înregistrat la lucrarea la matematică a elevei Elena Marta de la Colegiul Tehnic Traian Vuia din Oradea. Iniţial, eleva a luat nota 5,9, după contestaţii a fost notată cu 8,45, iar în final a primit 8,55. "Nu prea există explicaţii pentru această situaţie. Nu e normal să se greşească atât de mult. La nivelul Inspectoratului Şcolar se va face o comisie care va analiza situaţia şi va stabili dacă se impun sancţiuni", a spus Dorel Luca.

Alţi trei elevi bihoreni au luat, în urma evaluării de către a treia comisie, note mai mari cu cel puţin 1,5 puncte: Raoul Sotoc a luat la limba română 5,8 în loc de 3,3 nota iniţială, un alt elev a luat la maghiară 8,15 în loc de 6,2, iar un altul, tot la limba română, 5 în loc de 3,4.

Luca nu a putut prezenta în conferinţa de presă procentul de promovabilitate din Bihor, nici numărul elevilor promovaţi după soluţionarea contestaţiilor. "Nu am primit încă toate datele din judeţ", a motivat inspectorul general. Ce s-a ştiut până la ora conferinţei de presă e că din cele 327 de contestaţii de note între 4,5 şi 4,99, 79 au luat minim 5. Asta nu înseamnă, însă, că cei 79 de elevi au promovat, pentru că Bacalaureatul este un examen promovat numai dacă la fiecare materie s-a obţinut minim nota 5, iar media generală a examenelor este minim 6.