Dramă pentru o familie din Sântandrei, care în noaptea de marţi spre miercuri, a rămas fără casa în care locuia şi fără toate bunurile agonisite.
Un incendiu devastator le-a mistuit locuinţa, iar singura bucurie a fost că părinţii şi cei doi copii, unul de 2 ani şi altul de 7, au scăpat fără răni din mijlocul flăcărilor.
Potrivit căpitanului Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, incendiul a fost anunţat la 112 la ora 23.25, chiar de proprietarii casei. Se pare că aceştia dormeau când flăcările au izbucnit în podul casei, astfel că şi-au dat târziu seama că se află într-un uriaş pericol.
"Când pompierii militari au ajuns la locul indicat, flăcările se manifestau violent şi generalizat, la întreaga casă, iar persoanele aflate în interior s-au autoevacuat", a declarat Roşca, miercuri, pentru BIHOREANUL.
Timp de aproape două ore, au luptat cu flăcările 15 pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1, ajutându-se de trei autospeciale cu apă şi spumă. Totuşi, n-au reuşit să salveze nimic din locuinţă, toate bunurile din interior fiind distruse de foc. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un conductor electric defect.
Drama i-a determinat pe cunoscuţii familiei să se mobilizeze. O tânără care îi cunoaşte pe cei doi părinţi şi pe copiii lor a postat pe Facebook fotografii care arată proporţiile dezastrului şi le cere bihorenilor să dea o mână de ajutor.
"Era o seară obişnuită de marţi, în care stăteam acasă şi îmi plângeam de milă la "problemele" mele imaginare, timp în care, la distanţă de câteva case, o tânără familie, pe care de altfel o cunosc, soţ, soţie şi doi copii, de 7 respectiv 2 ani, îşi pierdeau agoniseala strânsă prin munca cinstită. (...) Incendiul a distrus în proporţie de 90% casa, împreună cu bunurile din ea, lăsând o familie în stradă, doar cu hainele de pe ei", a scris tânăra Raluca Mohan, pe Facebook.
Mesajul ei a fost deja distribuit de numeroşi orădeni şi, de asemenea, foarte mulţi s-au arătat dispuşi să doneze haine, alimente sau bani. Cei care doresc pot să doneze orice sumă în contul RO80INGB0000999906368976, deschis la ING pe numele Iobaghi Gavril Alexandru.