Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat o familie de cetăţeni turci, doi adulţi şi doi minori, care încercau să ajungă ilegal în Austria, în baza unor cărţi de identitate bulgăreşti false, pentru care ar fi plătit în total 6.500 de euro.

"În data de 13 noiembrie, în jurul orei 19.55, poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat în P.T.F. Borş pe sensul de ieşire din ţară, într-un autoturism înmatriculat în România, (condus de un cetăţean român cu domiciliul în Constanţa), o familie formată din doi minori şi părinţii acestora care la controlul de frontieră au prezentat cărţi de identitate bulgăreşti, iar pentru minori certificate de naştere bulgăreşti", se arată într-un comunicat trimis, luni, de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Bihor.

Având suspiciuni în privinţa autenticităţii actelor, poliţiştii i-au condus pe cei patru la sediul sectorului pentru verificări, descoperind că, într-adevăr, actele de identitate sunt false.

"Din cercetări s-a stabilit că în realitate aceştia sunt cetăţeni turci, au intrat legal în tara la începutul săptămânii trecute, au vârste cuprinse între 4 şi 29 ani, iar din declaraţiile lor a reieşit că au intrat în posesia cărţilor de identitate bulgăreşti prin intermediul unui conaţional, a cărui identitate nu o cunosc, plătindu-i acestuia suma de 6.500 euro", mai precizează reprezentanţii IJPF Bihor. Cetăţenii turci doreau să ajungă în Austria pentru a-şi găsi un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit acestora actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea, tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi uz de fals.